Sunt şi frumos împărţite pe categorii – greşeli de ortografie, maniaci ai semnelor de exclamare, tipuri de formulări, mesaje care abuzează de cliparts şi câte şi mai câte. Merită să aruncaţi un ochi, poate fi amuzant în momente de plictiseala. Partea mişto este că în timp ce te umflă râsul, eşti liniştit că este vorba despre genul de lucruri care se întâmplă mereu altora (unele chiar par a fi desprinse din sitcom-uri americane). Sau cel puţin aşa am crezut până mai ieri când, mergând la baie la lucru am dat cu ochii de minunatul mesaj de mai jos. Este şi lipit pe interiorul uşii fiecărei cabine precum şi pe uşa încăperii în sine. Duios de-a dreptul, cu câtă gingăşie ne povesteşte autorul anonim (dar cvasi-oficial dacă luăm în considerare că este hârtie laminată) despre “privată”.

Ştiu, mişcate ca naiba. Da’ încercaţi voi să ţineţi nemişcată camera setată pe no blitz într-un birou fără geamuri în timp ce ţineţi şi biberonul unui ghemotoc din ăsta fără ochi şi super agitat (parcă dansează lambada când e hrănită, aşa dă din funduleţ ).

Noroc că din când în când mă apucă, aşa că nu, nu am uitat de tot să scriu de mână, sâc!. Deşi ar trebui precizat că ar fi trebuit să fie cerneală neagră, dar nu mă plimb cu călimara la lucru

So, restu’ lumii, mai ştiţi să scrieţi? Prove it!

La intrare, un voluntar s-a ridicat timid de la o măsuţă şi ne-a înmânat un pliant, anunţându-ne că este ziua parcului. I-am mulţumit frumos şi am luat pliantul din care am aflat aşa: organizatorii sunt Asociaţia pentru Calitatea Vieţii şi Direcţia Mediu a Primăriei Timişoara, având ca parteneri TVR Timişoara, Ziua de Vest, Ozz Producţie, Librăriile Cărtureşti, Ena Design, Terapia prin Artă şi Eco Club.

Pe verso era tipărit programul zilei – tur gratuit cu ghid al grădinii, atelier de pictură pentru copii, atelier de modelaj în lut, atelier de estetică, joc de orientare pentru copii, încheiere cu înmânare diplome. Fotografiile realizate în ziua respectivă pot fi trimise pe o adresă de e-mail pentru înscrierea într-un concurs.

Ce am văzut: un stand cu obiecte decorative din lut, haine din materiale naturale şi cercei artizanali înspre care se uitau cu neîncredere participanţii la două nunţi care se trăgeau în poză pe acolo; nişte kinderi (vreo 3-4) care pictau ceva aşezaţi la măsuţe; un carton mare atârnat de o creangă de copac, pe care era desenat Mickey Mouse cu mutra decupată de te puteai poza la el; un banner cu Eco Club întins pe jos şi fixat cu pietre în faţa unor băncuţe pe care şedeau vreo 5-6 tineri la o şuetă; nişte ceva din lut, probabil expoziţia de ceramică – nu am înţeles intenţia artistului, nu era nici măcar vreo plăcuţă cu numele operei să dea vreun hint (later edit: am observat acuma că sunt trecute titlurile lucrărilor pe pliant, but still); oameni plimbându-se prin parc, nu mai mulţi decât în orice altă sâmbătă însorită, care în mod evident nu aveau nici în clin nici în mânecă cu evenimentul.

Nu ştiu cum a fost participarea la “punctele din program”, întrucât eram doar în trecere la căscat gura şi am ieşit prin spărtura în gard lângă calea ferată. (Chiar, oare de ce nu se face o poartă ca lumea acolo? Ar fi utilă.) Am însă o bănuială că a fost la fel de anemică. Păcat, putea ieşi ceva fain.

copii la desen

ceramicele:

text original: “de ce mai taiat ma eram gagicaru printre copaci si copacele”

toamna…

De asemenea, m-au asigurat că n-am nici în clin, nici în mânecă cu alcoalele, dar că ar fi bine să pun mâna pe câte un board game; că din RPG-uri sunt The Wizard (minciuni sfruntate – rogue/shadowdancer for life!), că în secolul XV aş fi fost călugăr şi la Camelot însuşi Arthur (spre deosebire de toată lista de “recent results” plină de Lancelot la care scria “the hardest result to obtain” – a big lol); că tipul meu de personalitate corespunde elementului apă şi că în Germania anilor ’30 nu aş fi fost un nazist activ sau pasiv, ci aş fi şters-o din ţară înainte de momentul critic.

Iar acu’ taman am aflat că dacă aş lua-o razna şi aş deveni criminal în serie, proflilul meu ar fi asemănător cu al lui Jeffrey Dahmer. Refuz să admit că aş vivsecţiona vreodată veveriţe, dar presupun că se putea şi mai rău (insert raised eyebrow here).

Now that I have myself figured out, eu mă duc acasă să mă culc. Vouă, ăstora pe ciclu diurn, bună dimineaţa şi weekend fain vă doresc (nu, nu mi-am ascuţit încă nici un satâr).

Şi pentru că nenea wordpress de versiunea asta nu vrea şi nu vrea embed şi pentru că mi-e lene să micşorez toate imaginile pentru a le uploada, vă bag pe gât linkul la picasa.

Morning has broken.

Break on Through to the Other Side

Mi s-au întors vagabonzii din concediu de acasă de la marmote, cu trei exemplare. Nu vii, ce-i drept, ci de pluş. O variantă breloc, o variantă de dimensiuni normale dar care ştie să cânte yodel şi un exemplar uriaş şi foarte pufos.

Mai jos este un portret de “familie”, împreună cu Micky, care are venerabila vârstă de 19 ani. Pe “marmotul” mare îl cheamă Siggi. Am adoptat mai demult obiceiul să botez animăluţele de pluş cu nume reprezentative pentru ţara de origine. Am deja un căţel din Italia pe care îl cheamă Garibaldi şi un miel din Cehia botezat Vaclav (şi nu după Vaclav Havel, ci după Sf. Vaclav, patronul Cehiei). Aşadar, aveam nevoie de un austriac pentru “marmot” şi între Adolf şi Sigmund l-am preferat pe al doilea.

Brelocul nu are încă nume, dar pe dinţosul exemplar mijlociu îl cheamă Murray, ca pe Bill Murray. Pentru că Groundhog Day nu este de fapt Ziua Cârtiţei, ci a marmotei. Promit să revin cu o imagine mai clară. Blitzul meu nu funcţionează şi era deja prea întuneric când am făcut poza.

Marmotele rulz!