În funcţie de context, cum spuneam, am folosit adesea cele două fonturi de mai jos – pentru semnături de forumuri, avatare, povestiri, etc. Mai jos imaginile cu fontul la vedere, după cum cere leapşa de la originea ei, amin. Ca de obicei, liber la preluare.

Să curgă aşadar cele 12 ploi. Plus una bonus, care rezumă toată povestea ploii într-o piesă instrumentală.

creedence clearwater revival – have you ever seen the rain?
eurythmics – here comes the rain again
madonna – rain
nicu alifantis – ploaie in luna lui marte
counting crows – raining in baltimore
travis – why does it always rain on me?
a-ha – crying in the rain
billy myers – kiss the rain
garbage – only happy when it rains
gene kelly – singin’ in the rain
lake of tears – so fell autumn rain
jane siberry – it can’t rain all the time

Din nou, e la liber la preluat. Şi cu toată dragostea mea de ploaie, vă anunţ că azi decolez spre o zonă însorită, aşa că voi lipsi o săptămână

1. Ai o porecla?
Păi chiar Arashi e una. Am mai purtat tot soiul de scurtături de la prenume şi de la nick-urile de prin diverse site-uri şi jocuri (Shur, Asfa, Ara, Snicky… )

2. Unde locuieşti?
Adresa din buletin zice Timişoara, dar ştim cu toţii că eu de fapt trăiesc într-un univers paralel din care din când în când mă ciocnesc dureros cu realitatea – stupid thing, keeps getting in my way

3. Ce inaltime ai?
1,67, parcă

4. Ai zi onomastica?
Da, da’ nimeni nu ştie de ea. E pe la mijloc de mai.

5. Cu ce te ocupi?
În general, cu oameni stresa(n)ţi care nu ştiu să folosească Help-ul diverselor aplicaţii.

6. Ai fraţi sau surori?
Da, un frate.

7. Limba maternă?
Româna.

8. Limbi vorbite?
Română, engleză, germană. Şi mă descurc să citesc benzi desenate în franceză.

9. Colecţii?
Hmmm… am avut multe. Vederi – am încercat să mai trimit din ele; Cartele telefonice – i-am pus lui dAImon ăn braţe plasa cu ele; timbre – rătăcite pe la prieteni. Cataloage de abţibilde şi mai ales maşinile Turbo – aruncate într-un acces de curăţenie şi degajare a camerei.

10. Număr la pantofi?
39

11. Şcoli absolvite
“Şcoli”? Mamă, dar de ce la plural? Ultima a fost un master care suna pompos şi la care am făcut din plăcere un proiect despre brandul Coca Cola (da, era un master din ăsta de fiţe cu cuvinte cheie la modă în care toată lumea este sau se crede specialist). Înainte de asta – facultatea de sociologie.

12. Materia preferata?
Când? Psihologia socială şi antropologia culturală la facultă. În liceu… hm. Engleza pentru limbă şi manual, germana pentru profesor şi modul de predare. Filosofia, iar pentru că proful era mişto şi citit şi discutam vrute şi nevrute 5 oameni cu el în timp ce restul jucau cărţi sau citeau Popcorn. Istoria când era predată fain – asta depinde de profesor. În generală îmi plăceau şi botanica şi geografia.

13. Ce hobby-uri ai?
Muzică, mmorpg, cărţi, foto, călătorii, blogging – dabbling in all, master of none.

14. Bani de buzunar?
Nu mai bine “în”?

15. Dorinţă?
Multe şi mărunte.

16. Vise?
Cel puţin la fel de multe, dar astea-s uriaşe. Vorba cântecului – “I got big dreams, so big that any blind man could see”

17. Numar norocos?
Nu cred în aşa ceva dar dacă vreţi preferat, atunci 11.

18. Ai vrea să revezi
… lumea prin ochii mei de când eram copil. Fără cinism, fără temeri, fără (pre)concepţii şi fără nevoia de a analiza, eticheta şi apoi a închide la loc ochii dând din umeri cu oboseală.

19. Ai animale de casă?
Din păcate nu şi e a naibii de goală casa fără câine. Egoismul pe care mi-l tot redescopăr mă face să mă îndoiesc de capacitatea mea de a mai avea aşa ceva.

20. Sentimentul cel mai preţuit?
Făcusem cândva un test din acelea cu pretenţii metafizice pe net, referitor la reîncarnări, lecţii karmice şi alte cele. A ieşit ceva de genul:
Lesson you brought with you from a previous life: compassion
Lesson you must learn in this life: patience
What you’re striving for: freedom

21. Care a fost cea mai frumoasa zi din viaţa?
Can’t put my finger on it.

PS: dAImon a prins ideea şi s-a autoservit, aşa că cine doreşte, cine pofteşte, e tax-free.

PPS: Da, iar am scris în romgleză. So shoot me

Aşa, şi ca să sărbătorim cum se cuvine acest eveniment, zic eu că ar fi cazul să onorez leapşa cărturească de la Richie. Care leapşă cere să enumerăm zece personaje preferate din cărţile copilăriei. Încerc să o fac oarecum cronologic deşi nu mai ţin exact minte ordinea iar multe dintre cărţi le-am citit, recitit şi răscitit.

• Bertoldo. Bertoldo este (alături de fiul său Bertoldino şi nepotul Cacasseno) protagonistul unor povestiri italienişti, un fel de rudă de la Verona a lui Păcală sau Nastratin Hogea. Cât se poate de urât şi ager la minte pe măsură, el devine consilierul regelui, spre ciuda bufonului acestuia şi ne face să râdem pe seama celor doi pâna la moartea sa pentru că nu i s-a servit o ciorbă de fasole. Din cartea asta, maaare, cu desene cât pagina, îmi citea tata pe când eu eram prea mică să o fac.
• Harun-al-Rashid. Cu legendarul calif din 1001 nopţi am făcut cunoştinţă în timp ce îmi citea mama dintr-un volum pentru copii cu respectivele poveşti arabe. Ne-am “împrietenit” apoi în timp ce ascultam nenumăratele discuri de vinil cu poveşti (cam până le învăţam pe de rost).
• Habarnam. Acesta este un alt erou preferat din aceeaşi perioadă. Tot carte de format mare, cu coperţi tari, albastre, despre nişte omuleţi miiici-miiici, de genul Schlumpfilor. Habarnam era marele pierde-vară şi personajul principal. Cine doreşte să îi citească aventurile, poate găsi cartea lui Nikolai Nosov online, cu tot cu desene.
• Old Shatterhand. Prima carte pe care am citit-o eu singurică a fost volumul 5 din Winnetou. Asta pentru că nu ştiam semnificaţia celor 5 stele de pe copertă. Am citit şi răscitit toate cărţile de Karl May pe care am pus mâna de atunci şi probabil că în mare parte le datorez gustul pentru lectură.
• Elijah Baley din Soarele gol al lui Isaac Asimov. După Winnetou, am căutat şi eu prin raft ceva care să îmi atragă atenţia şi aşa am ajuns să citesc primul SF din viaţa mea. Chiar mă gândeam recent că ar trebui să recitesc  cartea şi eventual să o şi pricep de data asta, deşi de plăcut mi-a plăcut de atunci.
• Rob Roy. După epoca lui Karl May a urmat la mine epoca lui Walter Scott şi am înlocuit westman-ii cu cavalerii. După Rob Roy au urmat Ivanhoe, Quentin Durward şi tot restul.
• El Cid şi Regele Arthur. Dacă tot era vorba de poveşti medievale cu regi, cavaleri şi fapte de vitejie, am continuat în acelaşi fel cu o carte frumos copertată, cu cele mai frumoase poveşti şi epopei de acest fel repovestite. Cei doi eroi au fost întotdeauna preferaţii mei. Fan Arthur am rămas multă vreme, mai ales după ce am descoperit Ceţurile Avalonului ale lui Marion Zimmer Bradley şi…
• Ulise. Ei bine, eu nu am citit Legendele Olimpului. Sursa mea era o carte cu coperţi cartonate maro, cu un semn de carte din pânză, roşu şi cu pagini foarte lucioase, pline de ilustraţii de fresce, vase greceşti şi alte asmenea – Legendele şi miturile Greciei antice de N.A. Kun. Poveştile medievale provenite din varii ţări ale Europei şi miturile greceşti mi-au deschis apetitul pentru alte asemenea aşa că două dintre cărţile mele preferate au fost una de basme ruseşti (şi acuma cred că în folclorul lor se găsesc probabil cele mai frumoase) şi una de poveşti… africane, mongole, indiene, chinezeşti.
• Paul Atreides. Ei bine, da. Am citit Dune când a apărut prima dată la Nemira. Halul de ferferniţă a primelor două volume stau mărturie. Am mai povestit cu altă ocazie despre acest love story al meu aşa că nu voi insista.

Ah, era să uit: leapşa e “la liber”.

1. La ce e bună arta?

La smulgerea din gri.

2. Când ai murit ultima dată?

De-a binelea? Nu ţin minte. Parţial, mor destul de des.

3. Crezi că ai o soartă de invidiat?

Nu cred că am o soartă de nici un fel, je ca individ.

4. Ce urăşti cel mai mult?

Mârlănia şi ţopismul de ambele sexe, răutatea inutilă (acu nu mă întrebaţi dacă există şi răutate utilă), spălatul rufelor în public, vulgaritatea şi oamenii fără umor.

5. Ce te deosebeşte de ceilalţi?

Eu am strivit corola de minuni a lumii.

6. Unde sunt visele din copilărie?

De strajă la mormintele bucăţilor din mine de care ziceam mai sus că au decedat.

7. De ce te mai trezeşti dimineaţa?

Să văd dacă nu cumva, poate-poate merită.

8. Fericirea pe care mi-o visez?

Asta de-aci.

9. Calitatea pe care aş fi vrut-o de la naştere?

Toate alea pe care le-aş fi vrut sau le-am vrut de-a lungul timpului m-ar fi transformat în cineva la care eu de acum m-aş uita cu eterna-mi aroganţă în privire aşa că… pas.

10. Eroii mei din viaţa reală?

“All men are heroes… in dreams”, zice taica Freud.

11. Eroinele din literatură?

Preferate oi avea. Pe piedestal nu-s.

12. Partea cea mai fragilă din mine?

Partea cea mai fragilă din mine nu va fi şi fragilă, şi expusă.

13. Ce mi-ar plăcea să primesc de ziua mea?

Surprize plăcute. De obicei însă dispar artistic în preajma momentului.

14. Sunetul care-mi place cel mai mult?

Un oftat adânc şi mulţumit de căţel adormit.

15. Cuvântul favorit?

“Nerelevant”. De la raton preluare.

16. De unde vii?

Din toate deciziile pe care le-am luat… sau nu (I suck at it).

17. Cum ai vrea să te întorci?

De pe o parte pe alta, cu un oftat mulţumit, să îmi continui visarea.

Pentru că nu am chef să îmi stric noaptea cu bombăneli (anti)corporatiste dar mai ales pentru că nu vreau să ajungă dAImonul în spatele meu , hai să vă zic ce piese păcătoase am eu rătăcite pe hard. Adică piesele alea care te fac să cauţi rapid scuze când sare winampul pe ele şi mai e cineva în jur. Din alea de genul “ăăă… nu, nu, eu n-ascult din astea, sunt pentru X” sau “ah, era la grămadă cu mai multe chestii pe un cd”.

Hmm. Să cotrobăim. Sweet Kiss, Floare albă, floare neagră, deşi cu asta mai că nici nu îmi este jenă.

Le mai ţineţi minte pe Angels? Şi oribiloşenia aia de Aşa-s băieţii, combinaţie între Macarena şi manele? Bifat.

Apoi, alţi copii rătăciţi pe Atomic TV: Extra şi Îngeraşul meu. Adică al lor.

Şi last but not least… sunt plăcut surprinsă să văd că nu o am pe asta, deşi parcă aşa ţineam minte. Probabil am şters-o între timp. Maneaua cu largă difuzare naţională L.A. – Ochii tăi.

Aşa. Păcate mărturisite, debaraua muzicală curăţată de schelete. Voi cu ce vă lăudaţi ruşinaţi?

Avertisment: postare cu excesiv de multe linkuri.

Press play, lean back and enjoy, cam aşa ar trebui, nu? Nu de alta, dar a fost Ziua Internaţională a Muzicii pe 1 octombrie. (Da, I’m late. Again.) Aşa, ca o paranteză, a fost şi Ziua Internaţională a Aprecierii Ratonilor. Eu cunosc unul singur, pe MrBlooM, aşa că aprecierile mele, ratonule (dacă aveţi net pe rds, nu vă obosiţi cu linkul, blosone încă nu are dns-urile actualizate).

Aşa. Şi motivul pentru care v-am chinuit cu această introducere imensă, este leapşa de la Richie. Ieri am tot sucit şi răs-sucit opţiunile, probabil că jumătate din ele le-am uitat. E cumplit să alegi doar o piesă şi să mai fie musai şi piesă faină . Pe Rufus Wainwright mi l-a “furat” Sîrb care a fost mai harnic decâ mine, altfel poate serveam un Across de Universe care sună mai mişto decât originalul Beatleşilor (părerea mea, hâc!). Dacă era să păstrez trendul, mă opream la Passengers (adică U2 + Brian Eno) cu Pavarotti şi al lor Miss Sarajevo. Dacă era să se asorteze cu starea mea de spirit, poate era Cradle of Forest din soundtrack-ul Silent Hill sau Somewhere Over the Rainbow. Dacă era să fie o obsesie mai veche, era musai Soldier of Fortune, live&unplugged sau Comfortably Numb. Dacă era să fie o obsesie mai nouă, mai stresam un pic lumea cu estonienii de la Urban Symphony şi migratorii lor sau cu varianta unplugged de la Sam’s Town.

Dar aşa, out of the blue… ei bine, o să apelez le nenea ăla mic şi simpatic din headerul blogului. E de sezon oricum.

Şi dacă eu v-am deprimat, las pe alţii să vă scoată din depresie. Ergo, dAImon, Green Witch când s-o putea şi o merge site-ul şi Cătălin, care nu cred că se supără să ne mai ofere ceva piese în plus. Lol, şi seraph-ului, că şi-a amintit că are blog.

Click here to view the embedded video.

Noroc că din când în când mă apucă, aşa că nu, nu am uitat de tot să scriu de mână, sâc!. Deşi ar trebui precizat că ar fi trebuit să fie cerneală neagră, dar nu mă plimb cu călimara la lucru

So, restu’ lumii, mai ştiţi să scrieţi? Prove it!

Clătite cu ciuperci. Într-atât, încât nişte clătite cu umplutură dulce mi se par o risipă. Preferabil după reţeta proprie şi să am şi răbdarea să le mai dau la cuptor, cu caşcaval ras deasupra dar merge şi fără. Ah, şi clătitele să fie din alea de la mama lor de-acasă, făcute în tigaie nu pe plită din aia încinsă. Alea sunt surogat.

Pui picant cu paste şi sos de ciuperci. Sună foarte lung şi complicat, dar nu e. În familie, i se spune Harriet’s food. Pentru că reţeta originală vine de la o tanti finlandeză pe care o cheamă Harriet. Pieptul ăla de pui tăiat în cubuleţe face cunoştinţă cu piper, chili şi cayenne în timp ce se prepară, înainte de a întâlni ciupercile cu sosul lor cu smântână, vin, muştar şi Worchesteshire Sauce. Ideal, şi asta-i cu cuptor dar practic deja salivează toată lumea prea tare; ergo se serveşte cu paste fierte al dente.

Pizza prosciutto funghi. Asta ca să terminăm seria de mâncăruri cu ciuperci. Ideal, şi asta e producţie proprie. Când eram mică, refuzam să mănânc aşa ceva. silly me. Dacă nu e producţie proprie, e de la Napoleon. Cu sos ţigănesc cu smântână şi usturoi.

Ouă umplute. Nici din astea nu mâncam atunci când eram mică. De fapt, eu mâncam doar albuşul, după ce s-a scos tot-tot din el – adică tot ce era mai bun în creaţie. Mâncam ouă umplute dezumplute cum ar veni. Chestia asta este soarta invariabilă a ouălor de Paşti la mine pentru că este singurul aspect sub care eu pot înţelege nişte ouă fierte tari.

Piure cu şniţel. Şniţel vienez, cu pesmet şi piureul făcut moale. Musai cu salată de castraveţi. Chestia asta se cheamă “mâncare de duminică”. Iar tastatura mea de la birou începe să aibă o soartă tristă pentru că eu deja salivez. By the way, şi la şniţel făceam mofturi când eram mică. Abia aşteptam duminica dar eu mâncam doar “pijamaua”. Ergo, ce rămânea după prepararea lor – ou, făină, pesmet – se amesteca şi se prăjea primind denumirea de “pâine-carne”. Şi acu’ când n-am nimic pe acasă îmi mai fac aşa ceva.

Sarmale. La astea e complicat. Alea de la restaurant nu mă încântă. Alea în foi de viţă nu le suport. Varza trebuie să fie varză acră (am auzit că unii eretici le fac cu varză crudă, opărită), preferabil murată după reţeta lu’ tata. Şi sarmalele făcute după reţeta lu’ mama. Şi pus cimbru la ele când fierb. It’s a family thing. Făcut o oală mare, plină. Că pot mânca patru zile sarmale fără să mă plictisesc (într-a patra zi se cam termină şi oala aia mare).

Fasole uscată. Că tot veni vorba de reţete de familie – asta e specialitatea lu’ tata. Nu pot să zic că-i ciorbă, nu pot să zic nici că-i mâncare că nu e exact nici una. De exemplu, nu mă omor după morcovii din ea şi nici după alte legume sau frunze. Dar ar trebui să aibă csülök afumat. Am căutat pe net cum se scrie, da. Şi se papă cu inele proaspete de ceapă şi castraveţi muraţi.

Supă cremă de broccoli / sparanghel. Cu crutoane sau minuni din alea de se pun în supă. Din plic, da. Da’ nu din plic de la noi, că habar n-au ăştia să facă supe le plic, indiferent câte licenţe Knorr sau Maggi ar avea. Dacă tot mănânc chimicale dizolvate în apă, măcar să îmi placă iar astea două rulz.

Spaghetti / Penne carbonara. Carbonara e varietatea mea de paste preferată. La Roma am mâncat de trei ori în trei locuri diferite şi de fiecare dată au avut alt gust. Cele mai bune au fost cele dintr-un mic restaurant de famile, pierdut între căsuţe. Alea la plic/pungă nu reuşesc neam să redea gustul, dar viva youtube – căutat, găsit, învăţat. I can make my own acuma.

Cartofi prăjiţi. Last but not least. Cei mai buni prieteni ai omului grăbit, hămesit, leneş, nepriceput, mofturos sau depăşit de complicăţeniile din vreun meniu. A life saver. Ar trebui să existe o statuie în cinstea lor, undeva.

PS: Şi undeva în mintea mea au rămas nişte patatas bravas mâncaţi la Barcelona. Am mers juma’ de oră prin nişte străzi îmbârligate într-o zonă neturistică, de habar nu mai aveam unde suntem, ca să îi mâncăm pe cei mai buni din Barcelona. Şi au fost! Tot restu’ servit sub denumirea asta sunt nişte cartofi prăjiţi normali cu maioneză. Ăştia însă au fost ceva divin. Bar Tomas, C/ Major De Sarrià 49, 08017 Barcelona pentru cei curioşi

1. Russel Crowe. Nu pot. Nu pot să îi dezlipesc eticheta de bădăran pe care nici nu ştiu cu ce ocazie i-am lipit-o iar eu nu suport bădăranii. Nu pot să mă uit la un film cu individul ăsta. Poate să joace în ce-o vrea muşchiu’ lui, poate să se aboneze la Oscaruri pentru restul secolului, eu nu îl sufăr.

2. Tom Cruise. Yuck, yuck, yuck. Cred că singurul film în care am reuşit să fac abstracţie de Tom a fost Jerry Maguire. La Mission Impossible I ştiu sigur că am fost la film la Capitol şi am stricat toată tensiunea şi tot suspansul pe o rază de trei scaune în jur pentru că m-a buşit râsul în momente cheie (Tom atârnat, picătura de sudoare, bla bla). It was the nose…

3. Nicole Kidman. Mie îmi pare rău că s-au despărţit ăştia doi. Puteam să nu îi sufăr aşa, la grămadă. Dacă vreodată va trebui să exprim frigiditatea într-o imagine, o să caut una cu Nicole.

4. Leonardo DiCaprio. Asta e traumă din adolescenţă. Din spirit de Gigă Contra, când a izbucnit febra Titanic, eu am zis NU! Nu a rămas până în zilele noastre – şi filmului, şi lui Leo. Ptiii, şi ce afaceri făceam pe atunci în clasă, vindeam posterele cu Titanic din Bravo-ul nemţesc.

5. Keira Knightley. M-a enervat în Pirates of the Carribean (could you have please given the screentime to Johnny Depp?) şi mi-au ajuns nişte imagini din Arthur ca să decid că I’m not going to watch it in the first place.

Aşa. Şi îi condamn pe Cătă şi pe dAImon să se oripileze şi ei un pic pe la ei prin blog.