Şi pentru că nenea wordpress de versiunea asta nu vrea şi nu vrea embed şi pentru că mi-e lene să micşorez toate imaginile pentru a le uploada, vă bag pe gât linkul la picasa.

So, ştiu că circulă de ceva vreme (mi-am adus şi eu aminte pe la jumătate că l-am mai văzut) dar faceţi-vă un pic de timp şi uitaţi-vă măcar la clip. Eventual puneţi mâna şi embedu‘ şi daţi şi mai departe. Vă roagă cu ochi mari şi umezi de căprioară planeteer-ul din mine. A fost tradus în româneşte, aşa că n-aveţi nici o scuză.

Click here to view the embedded video.

E o chestie inedită, omul chiar se joacă frumos aşa că dacă nu aveţi alte planuri mai breze, be my his guest. Galeriile Calina sunt pe str. Mărăşeşti, adică în centru în stânga Operei.

Începuse demult. Cam pe vremea când la desenele alea de la ora 19 era Captain Planet şi eu eram Matthi şi umblam prin toată casă să sting lumina şi să verific dacă nu picură apă la robinete.

“Şi ce vrei să te faci când ajungi mare?”
“Preşedintele Greenpeace!”.
No more, no less.

Având în vedere cât timp am de pierdut pe net, este destul de evident că nu am ajuns preşedintele Greenpeace. La ora actuală nici nu îmi mai doresc aşa ceva. Dar pe când piticii activişti şi piticii civici jucau încă hora la mine pe creier, mă jucam de-a voluntariatul prin Ecovet. Ignoraţi faptul că site-ul nu este actualizat, nu mai am nici cea mai vagă idee de user şi pass pentru FTP. E doar aşa, ca să vă faceţi o idee.

Anyway, în acele zile premergătoare cufundării mele în je-m’enfiche-ism, printre altele am tradus datele despre anumite produse de pe un site. Pentru că Adriana Tudor, care ducea în spate asociaţia şi se agita în dreapta şi în stânga pentru a face ceva vroia să propună Primăriei Timişoara amplasarea de puncte de distribuţie pentru săculeţi de adunat mizeriile căţeilor şi alte asemenea (proiectul era mai vast, presupunea şi amenjarea unor parcuri etc.). De altfel, de vreo 3-4 ani există şi un proiect de sterilizare a câinilor vagabonzi şi din întreprinderi şi alte asemenea care cică încep să fie băgate în seamă acuma.

Ei bine, de câteva zile, eu am văzut răsărind prin oraş aşa ceva.

Dacă minunile astea apăreau acum vreo doi ani… poate pentru două minute creştea inima în mine de bucurie şi de mândrie că un pic aşa am contribuit şi eu ceva acolo. Ştiţi, mulţumirea aia a efortului răsplătit. Acuma nu a reuşit să îmi smulgă decât un zâmbet amar. Three fucking years. Pentru o chestie atât de simplă.

Ah, zâmbetul ăsta amar şi întrebarea cinică dacă punguţele care erau acolo au fost folosite în scopul respectiv sau au dispărut cum au darul de a dispărea pe la noi diverse chestii care nu sunt fixate, legate, sudate sau păzite de gardieini publici.

Mă rog, e un pas înainte. Să le fie de bine – şi primăriei şi proprietarilor de patrupede, dacă au noroc să găsească pungi pe acolo. Azi mi-am luat camera cu mine cu scopul declarat de a poza minunea (eventual până nu dispar şi panourile, şi stâlpii).

Dar pentru că au fost prezenţi la datorie amicii mei de la pizzeria Poli, am încercat să îi pozez şi pe ei. They are camea shy Veneau şi se gudurau şi săreau în jurul meu, dar de poze se fereau. Mă rog. Eu îi înţeleg.

El e Voinicu şi fiică-sa (şi actuala nevastă, cred). Pe Negra n-am văzut-o azi, dar asta mică seamănă cu ea.

]]> http://arashi.me/2009/06/canina/feed/ 2