Am intrat pe acolo pentru prima dată în… vreo 8-9 ani, aşa că eram un pic dezorientată. L-am reperat pe nenea de la security şi pornisem spre el să îl întreb pe la care ghişeu să mă duc. Probabil că şi arătam dezorientată pentru că s-a ridicat de la locul lui şi a venit el spre mine să mă întrebe cu ce mă poate ajuta.

M-a lămurit că trebuie să merg la una din casieriile de la etaj. Era cineva înaintea mea, când a terminat m-am dus frumos la ghişeu. Tanti a fost cât se poate de drăguţă. De la cineva din spatele unui ghişeu am pretenţia by default la business polite. Tot ce e un pic mai mult, e un bonus binevenit. Există o diferenţă între tonul “business polite” şi “friendly” – diferenţa dintre a te simţi client şi a te simţi om – iar tanti se încadra în a doua categorie. La plecare, nenea de la security m-a salutat zâmbind.

Ah, şi se poate plăti şi factura Romtelecom acolo. So… cred că de acum încolo mă duc cu hârţogăria de acest gen direct la CEC în loc de Poştă, plus că din ce am văzut nu era deloc aglomerat (spre deosebire de poşta din mall unde intră toată lumea).

Meh is an interjection, often an expression of apathy, indifference, or boredom.

1) În sfârşit, BloSoNe şi-a mutat definitiv cuibul şi am scăpat de pilulele şi pastilele din minunatul blog care apărea în loc de… orice altceva. Doar băieţii de la RDS s-au mişcat mai greu cu actualizarea (pentru păsărească de abrevieri gen isp şi dns, întrebaţi-l pe el). Noroc că se mişcă la fel de greu şi cu penalizarea când uiţi de factură…

2) … spre deosebire de Zapp. Care au reuşit performanţa îndoielnică de a urca sus de tot în “company hate list” la mine. În primul rând, două zile după scadenţa de plată (destul de strânsă), te ceartă ca pe un copil mic, cu ameninţări de deconectare şi alte cele, cu pretenţia să le trimiţi copie după chitanţă etc.

La poştă, programul de încasare a facturilor Zapp este “picat” de vreo lună. Centrul Zapp şi restul băncilor îmi sunt peste mână (la care se adaugă lenea şi obişnuinţa). Am încercat să plătesc pe site cu cardul: user name = nr. de telefon; password = …. uhm… apelaţi numărul x, vi se trimite prin SMS. Băi deştepţilor, şi dacă postul telefonic e la dracu’n praznic? Ah, vă întrebaţi la ce mai foloseşte atunci? Şi eu.

3) Dacă tot n-am avut ce face, că era picat blogul, am făcut clătite cu ciuperci. De fapt, nu au clătitele nici o legătură nici cu blogul, nici cu postarea asta. Dar am găsit poza în aparat în timp ce le descărcam pe cele care chiar aveau legătură şi nu am rezistat tentaţiei de a mă lăuda.

4) Pentru că tot veni vorba de site-ul acela cu pastile pentru creşterea părului la masculi. M-am plictisit într-o seară şi am început să îl citesc. Am ajuns până la efectele secundare. Care (evident prezente la un număr neglijabil de subiecţi, reversibile, etc) sunt, printre altele, probleme cu erecţia şi scăderea apetitului sexual. Îmi şi imaginam scene de sketch-uri cu un El, cu stima de sine proaspăt crescută proporţional cu părul (dar făcând parte din acei ghinionşti 2%), abordând o Ea într-un bar şi ajungând în punctul critic: “La tine sau la mine? Ah, păi ştii… nu, nu, mai bine nu. M-am simţit foarte bine în pielea (şi părul meu) să mă dau la tine, dar de când mi-a crescut părul… nu prea mai pot. Şi chiar dacă aş putea, nu prea mai am chef. Sorry.” Ce m-a mirat a fost că site-ul nu conţinea un link de genul: “pentru remedierea acestor probleme, accesaţi celălalt site al nostru, de unde puteţi achiziţiona Viagra”. Iar undeva pe site-ul “celălalt” îmi închipui că ar da bine nişte efecte secundare de genul “may cause temporary hair loss”, cu link la primul site…

5) Din Timiş Expres de joi citire:

Supermodelul ceh Karolina Kurkova îşi va pierde, în curând, silueta care i-a asigurat un loc între cele mai apreciate femei ale lumii. Sigur este, însă, că nu se va supăra prea tare, întrucât îşi va îndeplini cel mai drag vis al unei femei: va deveni mamă.

Ei na, să mori tu, jurnalistu’ Frază Goală a lu’ peşte prăjit? Din ce abisuri freudiene ale gândirii telenovelistice scoateţi împopoţonări de frază din astea? (Că virgulele este evident că le scoateţi dintr-un sac fără fund. De virgule se pare că nu ducem lipsă în… criză)

So, ieri am avut in program White Lies si Killers – Ziua Zero la B’estfest. White Lies nu ascultasem inainte, desi aveau recomandari bune. Si ma refer la oameni care stiu, nu la carcotasii de prin reviste. Imi pusesem ceva pe mp3 player dar nu am prea ascultat prin tren pentru ca m-am uitat la filme. da, da, eu + filmE, la plural. Doua, adica.

Cand sa ne infiintam la concert, ploua cu galeata. Ceea ce pe mine personal nu ma deranja prea tare. De la un concert in timpul caruia toarna, pleaca lumea care nu avea ce cauta acolo in the first place. Si intr-adevar, in drum spre scena, am trecut de o gramada de oameni care plecau. Nu am inteles de ce… cantasera pana atunci Snails (care nu cred ca au prea multi fani pe aci) si Patrice (iar respectivii nu aratau a fani ai genului). Romexpo clar nu e facut pentru manifestari outdoor pe asa vreme. De la intrare, eram deja fleasca la picioare, asa ca orice alta udare ulterioara a contat prea putin.

Am ajuns in timpul White Lies (in mare parte datorita unui nene taximetrist care a insistat sa ne lase la intrarea gresita – sa-ti stea in gat, nene) si ne-am facut loc spre primul rand, ca nu era inghesuiala . Nu era full, dar cine era acolo, a prestat. A sarit, a dat din maini, a cantat. Uzi leoarca cu totii, sarind in balti (desi una mai mare si mai adanca forma o insula intre oameni) de i-au impresionat pe baietii de pe scena care au multumit frumos celor care au stat cuminti in ploaie si au cantat cu ei. Eu am plecat fan, oricum.

The Killers… well, pentru mine trebuia sa faca showul cat trei concerte, ca aveam parleala de scos. Am scos-o Deci, pentru plictisitii din presa de specialitate (or not, majoritatatea) care nu au altceva de comentat decat despre aroganta oamenilor… well, au cu ce si au de ce. Mi-ar fi placut sa aud si Tranquilize, Bones si Neon Tiger (adica mai mult decat doar un bis); then again era 11 jum’ate cand s-a terminat si nu 11.

Nu am inteles atitudinea celor de la BGS security, care au simtit nevoia sa intre in public pentru a-i spune unei domnisoare cocotate pe umerii cuiva sa se dea jos O_o . Poate ar fi trebuit sa ii informeze cineva ca ceea ce se intampla pe scena nu era un concert de muzica simfonica. [sarcasm] Bine ca nu au sarit sa il imobilizeze pe Brandon cand si-a aruncat sticla de apa in public, vandalu’ naibii. [/sarcasm]

Meh. I’ll never understand drugs. All I need is concerts. Cat mai in fata, preferabil All in all, the evening turned into a series of musicgasms … what is there left to say… ditai proiectiile, fumuri, scantei, topaieli, refrenuri cantate de public. As said, cei care erau pe acolo stiau de ce erau si au prestat pe toate piesele, de la Hot Fuss la Day and Age. La final (much, much, much too soon) mi-am luat in mod inevitabil tricou. Hey, era negru si era uscat.

Setlist-ul e luat de pe setlist.fm, daca nu ma insel mai trebuie corectat. Calitatea pozelor sa mi-o scuzati, aparatul meu le omoara instant la cel mai mic zoom si pe semi-intuneric iar cu Nikon-ul m-ar fi oprit la poarta. My kingdom pentru o legitimatie de presa (nu de alta, dar si la Whitesnake anul trecut, trimiteam la colt trei sferturi din imaginile postate pe site-urile care au publicat review-uri…. daca nu era zgomotul din poze, a.k.a. “purecii”.

Să revenim la dracii mei de duminică. Am vrut să îi servesc atunci, “la cald” dar ar fi fost postare cu pătrăţel roşu – eventual care să clipească luminos. Aşa că avem acuma draci la rece (draci frappe? draci acustici? unplugged?).

După lucru, am trecut prin mall. Nu, nu la şoping. Aveam buna intenţie să scot bani de pe card şi să îmi plătesc factura la Orange – nu ştiu de ce aveam impresia că duminică şi în noua sărbătoare legală pe deasupra aş fi putut face asta. Dar dacă nu, măcar să îi am acolo, de o cola. Bancomatul cel mai la îndemână – cel de la BCR la demisol.

“Cardul dvs. a expirat”. Dang! Aştept să îmi recuperez nenorocitul (şi inutilul) card când… ţeapă. Stuck. Banca închisă, cu anunţ pe uşă că nu se lucrează nici luni. A urmat un traseu de genul – fostul punct info – un tip de security (singurul pe care nu l-am înjurat în ziua respectivă) – noul punct info – casă – telefon BCR – telefon Raiffeisen. Şi acuma să vă povestesc câte ceva despre serviciile de relaţii cu clienţii.

Aş vrea să ştiu şi eu căror creiere clocite le-a puiat ideea să mute Info Clienţi de la demisol lângă intrare (adică să o vadă tot prostu’ nelămurit atunci când intră în huiduma aia de clădire)? Nici măcar nu au mai aruncat acolo încă o tonetă de prost gust care să ofere ceva servicii nesolicitate. Nenea de la security m-a lămurit că s-a mutat la parter (adică la etajul I pentru neavizaţi).

Uhm… în caz că nu ştiaţi, jumătate din populaţia nimerită pe acolo are probleme cu orientarea în mall (cel mai mare din sud-estul Europei bla bla şi prost conceput). Nici o şansă să găsească info center-ul ăla. Oricum tanti m-a anunţat cu o privire blajină de căprioară că tot “nici o şansă” ca duminică la ora aia să vină cineva de la BCR să scoată cardul din bancomat (tare am impresia că dacă le zvârleam o cărămidă în bancomat, soseau urgent).

I-am mulţumit frumos şi i-am sugerat să le spună şefilor că mai bine le mută înapoi. Cică “nici o şansă” nici la aia (mă întreb dacă tot “nici o şansă” îi spunea şi tipului care o vrăjea şi care se aştepta răbdător să plec ca să poată continua). Drept pentru care mi-am zis în sinea mea că tot e bine că nu au mutat punctul info în Food Court şi m-am dus acasă.

Aveam numărul de la asistenţă carduri aşa că… am sunat să îi anunţ că am un card blocat la ei în bancomat.

Cu asistenţa asta telefonică… eu îi înţeleg pe oamenii ăştia. E un job de rahat şi ţi se vâră în cap nişte fraze-tip pe care le tot repeţi ca un papagal fiecărui cretin care te sună, conform procedurii. Când termini apelul, îl înjuri pe ăla de a sunat de toţi sfinţii şi toate neamurile. Atâta că la telefon, treaba ta e să fii politicos, prietenos şi de un oareşce ajutor omului. Eventual să sari peste răspunsurile de automat şi să reacţionezi omeneşte. Fail.

So, îi spun lu’ tanti cine şi de unde sunt şi că am un card blocat într-un bancomat BCR.

- Cardul este BCR?
- Nu, este de la altă bancă.
- Atunci vă rog să sunaţi la banca emitentă.
- … ?!?!
- Vă rog să sunaţi la banca emitentă să vedeţi ce procedură au.
- Staţi un pic… cardul, bucata de plastic, este blocată fizic într-un bancomat BCR şi…
- Vă rog să sunaţi la banca emitentă! (tanti începuse să fie iritată)
- Staţi să mă lămuresc dacă am înţeles. Eu sun la Raiffeisen şi… ei vin cu cheiţa la bancomatul dvs. şi îmi scot cardul???
- V-am rugat să sunaţi la banca emitentă pentru a întreba ce proceduri au!

(Tanti, poate păream niţel bătută în cap… da’ să ştii că nu sunt. Înţeleg de obicei din prima şi fără să mi se vorbească pe ton de ţoapă înţepată. Dar pentru că eu sunt om şi tu tot aia eşti, deşi te comporţi ca un calculator stricat, puteai să îmi explici că procedura voastră este să reglementaţi asta la solicitarea băncii emitente, căreia îi predaţi cardul).

So… i-am mulţumit pentru lipsa de ajutor şi am sunat la Raiffeisen.

Strike one: Ok, sun la Raiffeisen. Îmi răspunde un tip de data asta. Îi explic omului care e problema după care mă blochez la următoarea întrebare din partea lui:

- Dar la ce vă trebuie un card expirat???
- ………
- Poate e o întrebare stupidă din partea mea, dar la ce vă trebuie dvs. un card expirat!?

Uhm… aici omul se răstea la mine. Şi nu, nu era doar o impresie de la nervi; de obicei îmi ia destul de mult să fiu scoasă din sărite în asemenea hal încât să reacţionez. Ok, card blocat. Info center mutat la dracu’n praznic în mall. O înţepată pe pilot automat la BCR… dar ăsta ce pisici mai avea cu mine? Mi-au pleznit nervii.

- Aşa, şi de ce vă răstiţi la mine? Ştiu că aveţi un job ingrat, ştiu că sunteţi la muncă duminică, ştiu că e şi sărbătoare, ştiu că e ora 3 după-amiază şi că eu vă întreb cum recuperez un card expirat, dar tot nu înţeleg de ce vă răţoiţi la mine. Şi da, este o întrebare foarte stupidă pentru că eu nu am de unde să visez ce proceduri aveţi dvs. în legătură cu asta. Mă gândeam, cu mintea mea de om nefamiliarizat cu cerinţele băncii dvs., că poate trebuie să predau cardul expirat atunci când îl ridic pe cel nou… de exemplu. De aia am sunat la dvs., să vă întreb, nu să vă răstiţi la mine.
- …
- Deci… las cardul ăla în plata domnului?
- Nu trebuie să predaţi cardul vechi. (voce mică, mică)

Mda. După care a devenit subit foarte prietenos. Mi-a explicat că dacă e expirat, nu e nici o problemă; altfel trebuia blocat. Şi dacă era de recuperat, era nasol, că lucrează greu cu BCR-ul şi că poate dura până la 10 zile să îl recupereze de la ei. După ce a butonat pe acolo m-a anunţat senin că am cardul nou emis deja şi că e la filiala X din 28 mai (şi eu probabil trebuia să am vreo revelaţie divină în acest sens?). Mnoh, în fine. I-am urat serviciu uşor în continuare după ce m-am lămurit că las BCR-ul să se spele pe cap cu cardul meu vechi blocat pe la ei.

Strike two: Ieri m-am dus la Raiffeisen să îmi ridic cardul (mi-am găsit buletinul ). Mă aşez frumos la un nene liber care mă poftise să iau loc.

- Bună ziua, am de ridicat un card de la dvs (îi dau buletinul).
- Card nou sau a expirat…?
- A expirat cel vechi.
- (omul butonează) Cardul vechi să mi-l daţi vă rog.
- … e blocat într-un bancomat BCR.
- Ah. Va trebui să îl blocăm şi apoi va trebui să veniţi la noi să îl recuperaţi, nu la ei. BCR ni-l predă nouă.
- … de ce să îl recuperez, dacă e expirat?
- Ah, e expirat?
- … da.
- (omul mai butonează o tură) Da, a expirat în 31 mai. E la noi cardul nou, vi-l aduc imediat.

Încă mă gândesc dacă nu oi fi fost la camera ascunsă. Ori asta, ori toată tărăşenia asta cu relaţiile cu clienţii este în întregimea ei un film cu şi pentru proşti.