Asta aşa, ca măsură pentru importanţa pe care o acord eu propriilor mele cuvinte. Ideea este tangenţială cu leapşa aceea pornită de la un citat al lui C.T. Popescu din Libertatea urii. De ambele dăţi de care o văzusem, cel care o onora alegea moartea proprie în locul celei a cuvintelor. Am trecut repede peste, am zis că poate nu sunt eu într-o dispoziţie de “filosofeală” şi că de aia primul meu impuls de răspuns a fost “me, of course”.

Citatul original sună aşa:

… dacă ai avea de ales, să mori sau să-ţi cobori cuvintele în pământ, în locul tău, să fie mâncate de viermi, şterse, uitate, iar tu să rămâi deasupra trăind veşnic, ce-ai face?

Până acuma, Alex a fost primul care se preferă pe sine în locul cuvintelor (mai sap, până la el am ajuns eu cu “restanţele” la citit bloguri în pauza de masă). Păi, dă-te mai încolo, să am loc şi eu

Nu mă leagăn în iluzia că vreun cuvânt de al meu are foarte mare însemnătate pentru altcineva în afară de mine. Adesea nici măcar pentru mine, după ce şi-au îndeplinit funcţia de defulare. Spuneam odată mai demult că blogul meu nu este altceva decât un coş de gunoi pentru nişte deşeuri pseudo-intelectuale. Nu mi-am schimbat părerea.

Am avut recent o discuţie cu un amic legată de… să îi spunem, importanţa scrisului. Importanţa afectivă, cum ar veni; despre cât de grav este când lumea nu înţelege ce vrei să spui sau înţelege altceva, dacă este frustrant pentru autorul unor rânduri de orice natură acest lucru.

Am susţinut atunci că eu fac o distincţie mai mult sau mai puţin clară între ‘scrisul pentru public’ şi ‘scrisul pentru mine’. Dacă scriu o povestioară, cel mai probabil că este într-un fel sau altul destinată unui public. Cel mai probabil atunci nu vreau să transmit nimic sau nimic foarte important oricum. E doar o joacă sau un mic exerciţiu literar mai mult sau mai puţin reuşit. Dacă cineva înţelege altceva, probabil că înseamnă că este reuşit.

Dacă este o abureală pe blog… ei bine, cum spuneam, funcţia de defulare primează. La fel, punerea propriilor mele gânduri într-o ordine oarecare – au proprietatea ciudată de a căpăta consistenţă când sunt obligate să părăsească matca acelui “stream of consciousness” şi să îmbrace forma cuvintelor (şi probabil şi de a pierde din importanţă, dar asta este altă discuţie). Dacă pe deasupra, cineva (mă) mai şi înţelege, iau asta ca pe un bonus binevenit. Dacă nu, nu e gaură în cer – dacă eu sunt ceva mai lămurită / liniştită / împăcată, atunci e mission achieved şi cuvintele mele pot muri liniştite. Deşi recunosc, prefer să rămân şi eu în viaţă şi să le am şi pe ele alături. Like old pals.

Click here to view the embedded video.

Imaginile de pe aci sunt hostate pe blosone, până se mişcă actualizarea DNS-urilor, s-ar putea ca o parte din ele să nu apară, după cum are serverul chef. Dar în rest, am recuperat postările, am mutat linkurile, am adus şi tema (la ea mai trebuie să mă joc un pic la personalizare) şi am săpat şi după plugin-urile pe care le aveam, ba am mai şi trântit unul suplimentar, că mie îmi plac emoticoanele de Y!m. All in all a fost o noapte productivă.

Mai urmează schimbări. A mighty wind of change is blowing

Oricum, good to have a home again. E nasol să te mănânce degetele să scrii şi să nu ai unde. Notepad şi GoogleDocs nu au farmec în situaţiile astea. Aşa că mi s-au tot adunat în inbox mail-uri cât a fost blosone picat… linkuri, clipuri, idei de blog. Stau acolo frumos marcate cu semnul exclamării şi aşteaptă, nu ştiu dacă vor supravieţui toate, dar mă pun imediat să fac curat pe acolo.

Că zice nenea firestats că lumea caută nuduri, broaşte şi cârtiţe ca să ajungă la mine pe blog (imaginaţi-vă un emoticon şocat aici). Ce-i drept, nu în aceeaşi căutare. Am să ignor cu graţie rătăcitul care vroia “adolescente în călduri” dar na, nu pot lăsa să plece toată lumea fără să gasească nimic din ce vroia.

Aşadar, pentru toţi gugălitorii, să fie: nud, broască (chiar dacă asta nu cântă “gumi-gumi”, whatever that is) şi o cârtiţă cu muşuroi cu tot (pentru cei din subcategoria “cum să scap de cârtiţe”: daţi-mi-le mie, că-mi sunt simpatice).

Am încercat şi o “dregere” a titlului. Asta e, cine se documentează prea târziu, suportă consecinţele. Se pare că o dădusem în bară chiar de la punctul 1, din obişuinţă.

Partea cu exces de widget-uri sper că am remediat-o odată cu tema nouă şi gruparea lor: chestii care ţin de acest blog în stânga şi other stuff în dreapta. Îmi place să cred că măcar la capitolul gramatică e ok (deşi mai zboară porumbei din taste sau mai abuzez de câte un “cuvânt al zilei”. Comentariile, în princpiu, nu sunt moderate deşi wordpress-ul mai face uneori pe dos faţă de ce îi spun eu. Mai apar câteodată spre aprobare deşi un nume şi o adresă de e-mail sunt suficiente pentru un ok, având filtrul de spam activat. În legătură cu punctul 5 dintre recomandările lui de ce? nu mă pronuţ eu

Acuma, îmi mai rămâne de rezolvat o dilemă. Ceea ce lipseşte este clasicul “About”. Sunt în totală pană de idei în legătură cu pagina respectivă, aşa că încerc un dodge. În afară de asta, îmi aduce prea mult aminte de ceea ce este denumit eufemistic “marketing personal”, care nu mă atrage în mod deosebit. So… dacă vreun suflet milostiv vrea să contribuie la conturarea paginii About, vă puteţi dezlănţui în comment-uri aici sau direct acolo.

Dar, iată, s-a produs “schimbarea la faţă” pe care o tot aşteptam. Recunosc, e un pic ciudat, nu am mai scris demult pe fond alb – cam de când am schimbat template-ul la primul, primul, primul meu blog ever. Acela avea aceeaşi combinaţie de culori. Eh, oricum e mai aerisit aşa, ca să nu mai zic că am scăpat de cârnatul de informaţie care se înghesuia într-un singur sidebar.

În afară de asta, mi-e simpatică tema pentru că… e un decor în care s-ar încadra perfect Little Idiot-ul din clipurile lui Moby. Mi-l şi imaginez plimbându-se pe bara de sus între blocuri.

Anyway, am încercat diferite template-uri cu demo-ul din site pentru a vedea cum arată linkurile, imaginile, quote-urile şi alte drăgălăşenii din acestea plăcute bloggerilor . Postarea care demonstra cum arată o listă ordonată, conţinea următoarele (traducerea îmi aparţine )

Be A Kid Again

1. Fă roata ţiganului.
2. Cântă folosind piaptănul / peria drept microfon.
3. Plimbă-te desculţ(ă) prin iarbă.
4. Ascultă un cântec care îţi place cu volumul dat foarte, foarte, foarte tare.
5. Foloseşte un smiley în locul tuturor punctelor pe “i”.
6. Citeşte bancurile… apoi aruncă ziarul.
7. Înmoaie-ţi biscuiţii.
8. Joacă un joc şi inventează regulile pe parcurs.
9. Ocoleşte cu grijă crăpăturile din asfalt.
10. Îmbracă-te în haine de joacă.
11. Încearcă să convingi pe cineva să îţi dea sandwhich-ul lor, că e mai bun.
12. Mănâncă îngheţată la micul dejun.
13. Sărută o broască, pentru că nu se ştie niciodată…
14. “Suflă” ambalajul de pe paie.
15. Roagă pe cineva să îţi citească o poveste.
16. Găseşte nişte pietre frumoase şi păstrează-le.
17. Poartă tricoul favorit împreună cu pantalonii preferaţi, chiar dacă nu se asortează.
18. Ia-ţi avânt şi sari peste o baltă mare.
19. Convinge pe cineva să îţi cumpere ceva de care de fapt nu ai nevoie.
20. Ascunde-ţi legumele sub şerveţel.
21. Stai treaz(ă) peste ora de culcare.
22. Mănâncă întâi desertul.
23. Protestează un pic înainte să mergi la culcare.
24. Poartă tenişi roşii.
25. Pune prea mult zahăr la cereale.
26. Imită zgomotul de cauciucuri de fiecare dată când iei o curbă.
27. Chicoteşte mult fără să ai vreun motiv.
28. Oferă-ţi o bulină roşie pentru tot ce faci astăzi.

Hm… 11/28 la mine. Doar atât? Cred că ar trebui să îmi cumpăr nişte tenişi roşii. Am văzut eu mai demult că lui Adam Levine (nenea de la Maroon5 pentru cei care vor să îl chinuie pe nenea Gugăl) îi stau bine. În plus “Îmbracă-te ca vedetele preferate indiferent dacă îţi stă bine sau nu” ar trebui să îmi aducă puncte în plus

Meh is an interjection, often an expression of apathy, indifference, or boredom.

1) În sfârşit, BloSoNe şi-a mutat definitiv cuibul şi am scăpat de pilulele şi pastilele din minunatul blog care apărea în loc de… orice altceva. Doar băieţii de la RDS s-au mişcat mai greu cu actualizarea (pentru păsărească de abrevieri gen isp şi dns, întrebaţi-l pe el). Noroc că se mişcă la fel de greu şi cu penalizarea când uiţi de factură…

2) … spre deosebire de Zapp. Care au reuşit performanţa îndoielnică de a urca sus de tot în “company hate list” la mine. În primul rând, două zile după scadenţa de plată (destul de strânsă), te ceartă ca pe un copil mic, cu ameninţări de deconectare şi alte cele, cu pretenţia să le trimiţi copie după chitanţă etc.

La poştă, programul de încasare a facturilor Zapp este “picat” de vreo lună. Centrul Zapp şi restul băncilor îmi sunt peste mână (la care se adaugă lenea şi obişnuinţa). Am încercat să plătesc pe site cu cardul: user name = nr. de telefon; password = …. uhm… apelaţi numărul x, vi se trimite prin SMS. Băi deştepţilor, şi dacă postul telefonic e la dracu’n praznic? Ah, vă întrebaţi la ce mai foloseşte atunci? Şi eu.

3) Dacă tot n-am avut ce face, că era picat blogul, am făcut clătite cu ciuperci. De fapt, nu au clătitele nici o legătură nici cu blogul, nici cu postarea asta. Dar am găsit poza în aparat în timp ce le descărcam pe cele care chiar aveau legătură şi nu am rezistat tentaţiei de a mă lăuda.

4) Pentru că tot veni vorba de site-ul acela cu pastile pentru creşterea părului la masculi. M-am plictisit într-o seară şi am început să îl citesc. Am ajuns până la efectele secundare. Care (evident prezente la un număr neglijabil de subiecţi, reversibile, etc) sunt, printre altele, probleme cu erecţia şi scăderea apetitului sexual. Îmi şi imaginam scene de sketch-uri cu un El, cu stima de sine proaspăt crescută proporţional cu părul (dar făcând parte din acei ghinionşti 2%), abordând o Ea într-un bar şi ajungând în punctul critic: “La tine sau la mine? Ah, păi ştii… nu, nu, mai bine nu. M-am simţit foarte bine în pielea (şi părul meu) să mă dau la tine, dar de când mi-a crescut părul… nu prea mai pot. Şi chiar dacă aş putea, nu prea mai am chef. Sorry.” Ce m-a mirat a fost că site-ul nu conţinea un link de genul: “pentru remedierea acestor probleme, accesaţi celălalt site al nostru, de unde puteţi achiziţiona Viagra”. Iar undeva pe site-ul “celălalt” îmi închipui că ar da bine nişte efecte secundare de genul “may cause temporary hair loss”, cu link la primul site…

5) Din Timiş Expres de joi citire:

Supermodelul ceh Karolina Kurkova îşi va pierde, în curând, silueta care i-a asigurat un loc între cele mai apreciate femei ale lumii. Sigur este, însă, că nu se va supăra prea tare, întrucât îşi va îndeplini cel mai drag vis al unei femei: va deveni mamă.

Ei na, să mori tu, jurnalistu’ Frază Goală a lu’ peşte prăjit? Din ce abisuri freudiene ale gândirii telenovelistice scoateţi împopoţonări de frază din astea? (Că virgulele este evident că le scoateţi dintr-un sac fără fund. De virgule se pare că nu ducem lipsă în… criză)

Acum ceva vreme, am auzit (respectiv citit) alta. Era pe site-ul unei formaţii şi textul era formulat cam aşa: “The single will be available for purchase on xx.xx and will hit your brick and mortar shops on zz.xx”, data B fiind ulterioară datei A. Brick and mortar stores. Absolutely hilarious. Adică trebuia desemnat cumva special magazinul ăla de la care merge neica nimeni ca mine să cumpere piesa pe un suport solid. As opposed to modul “normal” de cumpărare, adică online.

Astăzi, alta. Rătăceam din site în site şi am dat peste un anunţ despre un seminar cu tema “problogging”. Ahem. Okay… whatever floats your boat. Printre punctele de pe agenda seminarului se numărau nişte întrebări de genul “cât de importantă este participarea blogger-ului la evenimente în off-line” şi alte câteva frazări similare care conţineau acel “off-line” ca specificare.

Şi dacă nu era destul, citesc pe un blog asta:

Una dintre cele mai prestigioase universitati din Londra va introduce in programa “Masterul in Twitter”, ca raspuns la lipsa de informatii de acest gen din PR si alte domenii ce au de a face cu comunicarea.

City University London lanseaza din aceasta toamna masterul numit “Information, Communication and Society“, unde studentii vor invata cum sa foloseasca site-urile de social networking ca unelte eficiente in comunicare. Vesna Bujic-Okretic, decanul facultatii de Stiinte ale comunicarii a declarat (n.r. sec): “Daca esti un expert in PR e esential sa intelegi tehnologia si potentialul ei!”

In afara de Twitter, masterul se va focusa pe site-uri precum Facebook, YouTube si Wikipedia. Cursurile incep in septembrie.

Eu recunosc… sunt mai brontozaur, aşa, la ceea ce se cheamă “new technologies”, sau mai degrabă la ceea ce eu percep ca o exagerare a lor. Wiki I can understand. YouTube I can understand. Blogs I can understand (doh!). Online stores nu mă încântă, de exemplu. I’m a touchy feely person, avea dreptate widget-ul ăla al testului youniverse.com care nu merge implementat pe wordpress *mumbles* (şi da, uite cum am reuşit să rămân cât de cât coerentă… trecând în engleză. Mrrr.)

Site-urile de social networking mă depăşesc. Hi5, Facebook, MySpace şi cum naiba le mai cheamă (adică mi-e lene să îmi verific “adresa de spam” de e-mail, unde îmi vin periodic tot soiul de invitaţii şi… cereri de prietenii) mă depăşesc total. De fapt, nu total. Sunt departe de ceea ce s-ar numi o persoană sociabilă şi între o întâlnire face to face şi nişte taclale pe messenger voi opta mai întotdeauna pentru varianta doi. Dacă până şi mie asemenea site-uri mi se par… triste… incredibil de triste prin ceea ce (îmi) relevă (mie personal) cred că e grav.

(Şi ca o paranteză, adică încă una între multele pe care le fac de obicei, Twitter-ul este până în momentul de faţă cea mai mare aberaţie în materie. De ce ar vrea cineva să împărtăşească lumii largi internautice 24/7 ce mănăncă, ce îi rămâne între dinţi şi de câte ori pe zi se duce la baie îmi va rămâne veşnic un mister, depăşit în dimensiuni doar de misterul “why would anyone want to know that???”, deşi aş putea să mă hazardez la o interpretare ad-hoc de genul “tocmai pentru că sunt incredibil de alienaţi şi se aruncă spre orice pai virtual care pare să promită o salvare”. Singurul lucru bun pe care îl pot spune despre twitter este că are un nume şi logo perfect alese şi acordate cu imbecilitatea conceptului.)

Revenind… înainte (when you… were youuuuuuuung – vă ţin în fragmente de Killers de acu; ştiu că devin enervantă) se punea acea minunată particulă “e-” înainte de cuvânt pentru a desemna varianta online a realităţii respective. E-mail, e-communication, e-banking, e-voting, e-citizenship. Whatever. Adică ce se întâmpla în “offline” era varianta stas (desemnată de cuvânt ca atare), “online”-ul era derivatul.

Se pare că mai nou trebuie să denumim special “offline”-ul pentru a evita confuziile (brick and mortar store, sau evenimente în offline din exemplele de mai sus). Pentru că nu mai suntem aşa siguri care este the real thing. Cum ziceam… sunt mai brontozaur. Probabil că in the great scheme of things, este modul firesc de desfăşurare. Din mica, meschina şi subiectiva mea perspectivă refuz să o numesc evoluţie. Şi refuz să o accept ca normală până într-atât.

Ziceam că e grav. Concluzia este absolut subiectivă. Este doar o schimbare majoră, o redefinire a relaţiilor inter-umane. Care mie nu îmi place. Nu sunt fan scenarii apocaliptice post-cyber-punk-digital-nightmare- … etc. Dar cumva, un gând mă roade şi îmi şopteşte că nu e bine (şi tocmai pe mine m-a găsit, care mă simt foarte bine pierdută-n pixeli).

Dar simt că pierd “umanul” ăla între biţi şi bytes. La noi, ăştia care stăm să butonăm din lumea “civilizată”; alţii se confruntă cu probleme mult mai primare legate de subzistenţă şi riscă să îşi piardă “umanul” în favoarea animalicului din motive care nu ţin neapărat de ei, dar deviez. Cum spuneam, ne pierdem “scânteia” (divină sau nu, după credinţa fiecăruia, dar vie) într-o amorţeală digitală.

Hello.
Is there anybody in there?
Just nod if you can hear me.
Is there anyone home?

We all have become comfortably (or not) numb.

Click here to view the embedded video.