Din seria de ‘stiri reale’ comentate haios sau un pic rautacios, mi-a atras atentia un articol de pe site-ul CNN. Se pare ca un nene imam din Iran, loctiitorul ayatollahului la conducerea rugaciunii de vineri in Teheran a descoperit cauza cutremurelor relativ frecvente din tara. Acestea sunt un soi de pedeapsa divina pentru promiscuitatea raspandita in societate de catre femeiele care se imbraca provocator si duc lumea in ispita. Nu le ramane decat sa gaseasca o Andromeda vinovata pe care sa o inlantuie de stanca pentru a impaca divinitatea suparata care nu e de acord ca ce e frumos place si la Dumnezeu. Sau intr-o adaptare a situatiei, sa dea cu stanca dupa Andromede.

Pentru a nu ramane cu impresia cum ca asa ceva se intampla numai la “ei”, mai avem o perla. Un tele-evanghelist din acela de care faceau misto Genesis in clipul de la Jesus He Knows Me a constatat de ce bietii haitieni au avut de patimit in ianuarie. Se pare ca au de indurat pedeapsa divina pentru ca in secolul 18 au incheiat un pact cu diavolul pentru a scapa de dominatia franceza. Care or fi fost painea lui Dumnezeu pe acolo. Se pare ca acuma au platit si dobanda.

Ei bine, citind asemenea aberatii nu pot sa nu ma gandesc ca a sta pana la ora 4 dimineata pentru un dungeon run intr-un joc RPG nu mai este asa o idee proasta. De fapt, este o alternativa mai mult decat viabila, avand in vedere cam in ce lume traim. Si, ca sa vedeti coincidenta: mandra nevoie mare de nivelul atins in 9Dragons, am pornit cu trupa vesela la un dungeon raid. Care dungeon incepe sa se cutremure atunci cand cronometrul se reseteaza si urmeaza sa apara boss-ul. Care boss e o tipa in bikini. Imbracata provocator, incitand(u-ne) la glume desucheate si provocand cutremure. Eh, voila.

Ba adesea, la adăpostul anonimatului pe care îl oferă un nickname şi cu scuza că este doar un joc şi că tu eşti de fapt altfel, tocmai în comportamentul din acel joc se manifestă adevărata fire… cea pe care o ţii în frâu în “real life” din motive evidente. În joc nu te frânează din manifestări nici legile, nici normele şi constrângerile sociale de orice tip. Eşti cine şi cum vrea muşchiul tău iar de o sancţiune în joc ţi se poate, la o adică, rupe. La fel ca şi de părerea unor iluştri necunoscuţi ascunşi în spatele altor nick-uri.

Acestea fiind zise, citeam zilele trecute un articol pe blogul Community Manager-ului Acclaim, publisher-ul 9Dragons pentru ţări ne-asiatice. Sunt convinsă că, în calitate de reprezentant al unei firme care din asta trăieşte, are şi motive economice să afirme ceea ce afirmă. Pe de altă parte, acelea sunt întrebări pe care mi le-am pus şi eu de nenumărate ori. Şi chiar dacă îmi pot explica asemenea comportamente, nu reuşesc să le înţeleg.

De ce no.1 cu orice preţ, sfidând orice reguli – ale jocului sau de bun simţ -, călcând peste alţii, trişând şi mândrindu-te când “fentezi sistemul”, că întotdeauna există un sistem care e “ăla rău” iar trişorii de fapt sunt marii luptători pentru eliberarea maselor oprimate. De ce goana asta pentru no1, ca să…? Ca să îţi afirmi singur superioritatea când constaţi că nu îţi cântă nimeni osanale şi că nimeni nu este impresionat de acumulările tale de… pixeli, într-un joc? Just one word: overcompensation.

Happiness isn’t the destination, it’s the journey.

În consecinţă am pornit val vârtej fiecare pe la casa cui ne are, vorba lui Creangă. Vrăjitoarea Verde a luat tramvaiul din Libertăţii şi eu am pornit-o în pas vioi mai departe. Şi dacă o ţineam tot aşa, ajungeam pe la şi zece-cinş’pe acasă. Daaaaar…

Ei bine, am pus o frână din aia ca în desene animate. Mi-a rămas capul pe loc, mi s-a lungit gâtul în timp ce adidaşii mei lăsau dâre de cauciuc pe asfalt într-un efort disperat de a-mi opri şi restul corpului. Mă rog, nu chiar, dar aia era senzaţia. De vină a fost vitrina Librăriei Noi.

Eu nu intru des în librării, că e de rău. Mai ales nu când am bani la mine (şi ieri aveam). Dar nu am avut de ales pentru că în vitrină era asta. Adică am pus în sfârşit lăbuţa pe volumul 3 din Song of Ice and Fire. În condiţiile în care mai am trei volume din Roata Timpului, încă o carte începută şi alta pe listă şi în care trebuie să iau şi seria lui George R.R. Martin de la început că… e mult de atunci, maică. Dar… me happy.

Noob: Contrary to the belief of many, a noob/n00b and a newbie/newb are not the same thing. Newbs are those who are new to some task and are very beginner at it, possibly a little overconfident about it, but they are willing to learn and fix their errors to move out of that stage. N00bs, on the other hand, know little and have no will to learn any more. They expect people to do the work for them and then expect to get praised about it, and make up a unique species of their own.

pízdă (pízde), s.f. – Organul genital femeiesc. – Mr. chizdă. Sl., cf. bg. dialectal, slov., ceh., pol. pizda, sb. pižda, rus. pizdá (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 260; Vasmer, II, 355). – Der. pizdi, vb. (a o încurca, a o păți).

Nu cred că mai e vreun secret pentru cineva că a bună parte din timpul şi neuronii mei sunt păpaţi jucând 9Dragons (sau nu ar trebui să fie ) şi asta de vreun an de zile. De ceva vreme şi-a făcut simţită prezenţa în chatul jocului un mod de comunicare deranjant, cel puţin pentru mine. Exista şi înainte, dar nu cu această intensitate încât să îl remarc ca pe ceva supărator. Erau nişte linii de dialog mai degrabă sporadice care acuma încep sa devină preponderente.

Că limbajul online este supus unui proces de “degradare” (termenul e subiectiv, dar eu aşa îl percep) accelarată cred că e uşor de observat, mai ales că mulţi ne declarăm aversiunea faţă de aşa numitul limbaj de mirc sau scriere de chat (scz dak u te grabeshty shi nai timp sa vb altfel). În cazul jocului, totul se învârte în jurul controversatului “noob”. Nu newbie, ci noob. Varianta cu intenţie de jignire.

Mai nou, a devenit modul comun de adresare, împreună cu tot soiul de variante “degradate”: noobs, nubs, naabs şi alte asemenea. Din sfera în care era folosit drept “noob!” la supărare sau ca admonestare prietenească şi oarecum complice când un prieten făcea câte o greşeală, a devenit un mod curent de adresare. A început cu: mori – “noob!”; omori tu – “noob!”; n-ai nu ştiu ce echipament – “noob!”; pui vreo întrebare, orice întrebare – “noob!”.  S-a ajuns la faza în care în loc de “hello all” să se folosească “hello noobs/nubs/nabs” înainte de a posta un anunţ sau în loc de bună ziua. Ok, mintea mea de modă veche zice că pervertirea sensului unui cuvânt în halul ăsta nu e ok. Folosirea în paralel cu intenţia de jignire e şi mai aiuritoare.

Şi uite-aşa, mi-am adus aminte un episod similar din real life. De prin clasa a zecea, când am auzit pentru prima dată apelativul de mai jos care mi-a bulversat ideea de… “adresare”. Scenariul e următorul: pauză la şcoală; colega A.R. intră în clasă de pe hol şi o strigă pe colega A.C. din fundul clasei (adică a auzit toată lumea): “Băi pizdă!”. Am ridicat nasul din treaba mea şi m-am uitat aiurită în jur. Mă aşteptam la o continuare cu înjurături, admonestări, ceartă… Continuare a fost “… vrei să mergem diseară la…” “Da, pizdă”. M-am uitat în jur şi se pare că eu eram singura frapată / oripilată. Restul lumii se pare că era la curent cu noua modă în materie de adresare între amici şi nu a băgat de seamă.

N-am înţeles niciodată nevoia asta de înjosire subconştientă (presupun… sau sper) a partenerului de discuţie direct de la apelativ. Şi nici bucuria (nu e termenul potrivit; căutam “readiness” sau “willingness”, asta ca să dau de lucru celor care comentează că nu ai cum să gândeşti în altă limbă şi că e anormal să o faci) cu care acel partener de discuţii se pretează la a accepta aşa apelativ care de fapt iniţial s-a vrut jignire / injurie / invectivă / degradare.

—-

Îmi tot vine în minte începutul de la Civil War al celor de la G’n'R: what we’ve got here, is failure to communicate. Some men you just can’t reach. (Men în sensul de people, să fie clar).

Asta aşa, ca să nu zic că am lăsat să treacă pe lângă mine prin blogosferă subiectul lipsei de respect. Şi ca să mă descarc de nervii provocaţi de noobii ăia cu “noob” al lor toată ziua

De ceva vreme, se tot întâmplă pene de curent. De obicei dimineaţa, pe la 9-11. Cum în general la orele respective,ori sunt la lucru, ori dorm nu prea aşa avea şanse să la observ, dacă…

În primul rând, dacă staţia mea nu ar fi un pic sărită de pe fix. Ea beculeşte. Nu mai ştie de vreo doi ani să stea în stand-by, doar cu un led aprins şi ora afişată. Stand-by la ea înseamnă să îşi arate toate beculeţele, în loop, ca o instalaţie de pom de Crăciun. Aşa că de obicei, e trecută pe modul Tape sau CD, pe varianta “Nite”, adică cu cât mai puţine luminiţe posibile. Dacă mă trezesc sau vin acasă şi pe display am iar un curcubeu în mişcare, înseamnă că la un moment dat a fost picat curentul.

În al doilea rând, calculatorul. Când nu sunt home alone, rămâne aprins când dorm sau când sunt la lucru, fie pentru vreun download, fie pentru că sunt online în 9Dragons şi am lăsat stand să mai fac şi eu nişte bănuţi virtuali. După vreo două minute de introspecţie (“oare l-am stins azi dimineaţă? dar parcă bâzâia cooler-ul când am adormit… sau aia a fost ieri? doamne, nu mai ştiu dacă l-am lăsat pornit… dar parcă totuşi da” şi o privire la beculeţele staţiei, îmi dau seama că nu m-am sclerozat eu, ci o pană de curent mi-a sabotat iar afacerile în joc.

Chestia asta a început să se întâmple destul de des în ultima vreme. Bodogănesc Electrica apoi mormăi “chinezii sunt de vină”. Nu naţia lor în sine, ci cei de la şantierul de lângă mall. Am ajuns la concluzia că utilajele de pe şantier sug energia vitală din calculatorul meu de-l lasă mort şi îmi dau staţia peste cap în trei dimineţi din şapte. Dar astăzi (adică ieri) au întrecut măsura.

Cum am fost pe ture de noapte şi m-am culcat pe la 11 dimineaţa, am dat să mă trezesc pe la 19. Pe motiv că în 9Dragons urmau 2 ore de “special event”. Pornesc calculatorul, mă conectez la net, dau login… şi spoof! Spoof? Mda. Obişnuita pană de curent. Stau câteva secunde, stau două minute… de obicei îşi revine. Nimic. Mi-am făcut ceva de mâncare apoi m-am culcat la loc. Că vorba aia, ce să faci dacă n-ai curent? Tărăşenia a durat vreo trei sferturi de oră.

Pe la 8 fără un pic, bucurie mare. A mai picat odată vreo două minute, dar dupa jumătate de event dus, cine să le mai pună la suflet? Dar tot stau şi mă întreb… dacă nu îşi revenea, ce naiba făceam? Un duş pe întuneric şi plecam brambura în oraş, presupun.

sursa

Note to others: start writing, you lazy bums. Voi chiar nu pricepeţi că eu mă plictisesc la lucru?
Note to self: de căutat nişte bloguri lizibile şi citibile (nu sunt sinonime în cazul de faţă) pentru situaţii de urgenţă din acestea.

1. Ok, concertul Depeche a căzut baltă. Bad enough. Prost inspiraţi însă indivizii care se cred foarte amuzanţi sau spirituali întrebându-mă (pe mess sau nu) cu un rânjet “cum a fost la concert?”. Şi au fost destui. Now, I usually appreciate jokes. Da’ unele sunt chiar cretine, zău aşa. Şi când nişte glume tâmpiţele se repetă la infinit… ajung vacanţa mare. Nici măcar pe departe amuzant şi oareşcum iritant. În altă ordine de idei şi cum speranţa moare ultima, EMagic sunt în negocieri pentru reprogramare, dacă şi cum o fi.

2. Speaking of jokes. Am primit un tricou de la mama. Negru, evident. Pe care scrie cu alb, ca şi cum ar fi scris cu cretă: FCUK ‘EM if they can’t take a joke. E tricoul new entry în topul meu de preferate. Love mom’s humour.

3. Chestia asta căreia îi bântui eu birourile şi coridoarele aiurea este ceea ce s-ar numi o companie respectabilă (deşi fitzele probabil ar dicta să reformulez fraza de mai sus cu ceva care să conţină termenul multinaţională). În condiţiile mai sus menţionate, cam cât de penibil poate fi să apară în baie, deasupra oglinzii şi în fiecare din cele două compartimente, o foaie A4 lipită cu scotch pe perete cu următorul anunţ:

Vă rugăm:
- folosiţi peria de toaletă dacă este cazul
- nu aruncaţi hârtii pe jos
- nu vă urcaţi cu picioarele pe WC

Adică… poftim??? Nu zic că nu au dreptate, dar… era necesar? Vă daţi seama că afişul acela a apărut acolo cu un motiv. Se crease un precedent, sau mai bine zis, suficiente precedente, presupun, ca să îi justifice existenţa. Deşi părea greu de crezut… până am văzut o urmă de pantof pe colacul WC-ului. Uhm… no comment.

4. Am corupt-o pe The Green Witch! Şi-a luat RAM doar pentru a putea juca 9Dragons fără lag. Mwhahaha. Cu asta am bifat al treilea dependent pe listă. Sper că pentru asta am asigurat un loc VIP în Iadul Gamerilor (deşi, mai ţăcănit jucător decât talibanul nu am cum să găsesc nici dacă vreau. Check Bardo ranking: încă un level şi e maxed.

Pfff… sunt absolut sigură că mai urmau vreo două puncte pe aici. Da’ între timp au venit tantile să aspire prin birou, m-am ridicat de la laptop si… pooof! am uitat. Bătrâneţea, maică.

[update]

Am adăugat filtru de spam pe blog. Se pare că “love” este cuvânt de căutare pentru boţii de spam pentru că pe entry-ul cu Counting Crows am început să am zilnic câte 15-20 commenturi cu cârnaţi de text random care conţineau linkuri la varii site-uri farmaceutice.

Sam, fată… noi parcă trebuia să ne vedem anul ăsta la Depeche, la Killers şi hopefully la Placebo. De ce anume atunci eu visez că sunt cu tine la un concert Whitesnake unplugged într-un amfiteatru roman (sau o fi fost grec) semi-în-ruină nu ştiu. Era ceva gen Starkers, dar as said, într-un amifteatru. Care la un moment dat se golise de restul lumii, sau oricum restul lumii era irelevant pentru că Vandenberg ne-a întrebat pe noi, expres, ce anume vrem să ascultăm. Şi eu îl compătimeam, că la momentul ăsta de obicei lumea spune Here I Go Again şi ce enervant trebuie să fie să cânţi mereu aceeaşi piesă până ţi se acreşte de ea. Anyhow, “sweet dreams are made of this”.

Vorbind de Depeche – it’s the final countdown. Deja mi-e groază de orele în tren. Partea proastă e că mi-e frică să mă uit dacă mai sunt bilete la Placebo. Sunt în pană de bani într-un moment cât se poate de prost ales. Şi chiar nu aş vrea să îl ratez. Pe principiul “all good things are three”, mi s-ar părea corect ca între mai şi iulie, să am un concert şi în iunie. Şi mai corect mi s-ar părea să mai am şi prin Timişoara, nu să mă tot cărăbănesc la capitală (supressed rant despre Bucureşti şi fauna din CFR aici). Poate când s-or îndura să vină U2

În altă ordine de idei, după ce am corupt tot ce se putea corupe la 9Dragons (howdy again, green witch), eu m-am culcat pe o ureche zilele trecute. M-am odihnit după grind-ul nebun spre CS9 (nici o grijă, îl reiau mâine seara) şi am băgat în schimb campanii de Heroes III. Good ol’ times.

[/update]

PS: merge aici şi “the boo story”, că tot frântură e. Boo story este despre Casper, filmul cu fantomiţa.  Care a apărut pe când eram eu copchil, şi îmi spunea frate-miu ce fain e filmul, că el a văzut secvenţe; că nimeni nu se sperie de Casper; că la un moment dat deschide un nene uşa şi dincolode ea e Casper şi se uită unul la altul… şi Casper face “boo!”. Well… mi s-a părut foarte funny “digest”-ul respectiv şi abia aşteptam să merg să văd filmul. Din care film eu nu mai ţin minte prea multe şi nici prea atentă la el nu am fost… pentru că eu aşteptam faza cu boo!. Needless to say, atâta am reţinut: în tot Casper, nu este absolut nici o secvenţă în care să se întâmple acel “boo!”

Observ cu stupoare că am avut o maaaaare scăpare. Şi anume, nu am postat nimic despre 9Dragons. E oareşcum de înţeles – cine citeşte blogul ştie de el sau măcar ştie că eu ştiu. Ceea ce evident nu surprinde nici pe departe în totalitate adevărul, pentru că eu mult mai mult decât doar ştiu de el (if that makes sense….

Aaaaaanyway dacă vreţi mmorpg, eu vi-l recomand cu căldură. Şi cică mai nou primesc şi lăptic dacă sunt cuminte şi postez linkul la varianta în română a jocului, adică asta: http://9dragons.acclaim.com/romanian/ aşa că suportaţi-mă. Sfatul meu e să îl jucaţi totuşi în engleză. Give it a try