Iar senzatia de a sta pe o insula cvasi-pustie este de nedescris . Insula in cauza fiind Lastovo, la 5 ore cu ferry-ul de Split. Daca mai adaug faptul ca am avut cazare nici mai mult nici mai putin decat la un far, atunci va dati seama de ce nu m-am intors cu foarte mult chef de munca.

Despre Croatia, numai de bine. Oamenii aia au de toate in tara – munte, mare, insule, rauri pentru rafting, lacuri, cascade, parcuri nationale, cladiri istorice, ruine, tot ce vrei. Ah, da si autostrazi. Pe insuala aia cu 800 locuitori, unde te-ai astepta sa gasesti poteci pentru magarusi, este sosea asfaltata, marcata, semnalizata, ingrijita si ce vreti voi cum n-avem noi drumuri nationale

Am lenevit, am citit, m-am jucat, am facut poze, am ‘soparlit’ la soare (zic gurile rele ca m-am si colorat) si mi-am rupt picioarele prin jumatate din Croatie – asta a fost partea faina a aventurii. Restul nu conteaza. Pentru curiosi, poze se gasesc pe Picassa.

Click here to view the embedded video.

Şi  tot în acelaşi stil stop motion cu figurine, Bruce Lee vs. Iron Man în luptă. Fără interactivitate de data asta, dar cu un gag simpatic la final.

Click here to view the embedded video.

Interactivitate e şi aici, dar în alt stil: http://www.youtube.com/watch?v=RZzlezxLu7s. Mai ţine cineva minte desenele animate cu Gustav? Have fun

Szeged
1 – pod peste Tisa, 2,3 – primăria (la fix, clopotele au cântat Odă Bucuriei)
4 – repere turistice, 5 – Piaţa Kalvin cu fântâna cu apă potabilă, 6 – biserica reformată
7 – palatul Grof, 8,9 – Piaţa Sf. Ştefan cu turnul de apă (cea mai veche construcţie de beton din Ungaria)
10,11,12 – palatul Reök (s-a mutat cumva Gaudi în Szeged?)
13,14,15 – Piaţa Klauzál
16 – burlan , 17 – clubbing anyone?
18,19,20 – piaţa de vechituri şi detalii în Piaţa Dugonics
21-32 Domul, piaţa Domului şi detalii Dom şi muzeu:
22 – una bucată mireasă
26 – statuia lui Petőfi Sándor
27 – intrare laterală în dom cu figuri mitologice
28 – intrarea principală, baza unei coloane

Makó – un orăşel de nici 26000 locuitori. Dar, spre deosebire de Timişoare are brand. Şi l-a făcut din ce se cultivă în zonă şi anume ceapa. Ceapa de Macău. Statui ale cepei, ornamente pe cladiri, magneţi cu ceapă, candele ornamentale… chestii pe care le poţi cumpăra ca suvenir. Adică exact ceea ce în Timişoara nu găseşti ca lumea. Ah, şi un festival al cepei. Îşi depune cineva candidatura la Consiliul Local? Că aş avea nişte idei…

Un pic trist că până şi doar scoţând nasul la 20 km peste dunga aia de demarcaţi de pe hartă, trebuie să remarci curăţenia. Adică na, asta nu ar trebui să o remarci, ar trebui să fie ceva default, să o bagi în seamă doar când nu mai e. I long for the day când primul gând într-un oraş străin de oriunde ar fi el să nu mai fie “ce curat/îngrijit e”. As in curat pe stradă, spaţii verzi îngrijite (şi alea publice şi alea de după gardul omului), multe flori şi mulţi oameni mergând pe biciclete, indiferent de vârstă şi destinaţie. Piste de biciclişti all over the place. Deci se poate. Nu spuneţi că se poate că e mic, că se poate şi la mai mare. Next stop, Szeged.

Szeged – oraş înfrăţit cu Timişoara, de vreo 170.000 suflete, locul de baştină al gulaşului şi papricăi . Am mai spus că mie îmi plac oraşele pe râuri/fluvii? Parcă da. Iar o zi de toamnă caldă şi însorită este perfectă pentru plimbat prin ele. Iar aici ar trebui să urmeze galeria de poze de prin zona centrală cu principalele “repere turistice”. So, dacă e cineva care are o zi în care nu ştie ce să facă, îi recomand un drum de două ore cu maşina prin vecini şi o plimbare prin centrul vechi al Szegedului.

PS: nu ştiu dacă e în fiecare sâmbătă da’ noi am prins şi un fleamarket mişto. Io am pescuit de acolo o carte. Mi-au picat ochii pe titlul în germană – “Mann und Weib”. Adică bărbat şi femeie sau într-o traducere mai adecvată – omul şi muierea lui , o reeditare a unei cărţi de studii sociale din 1890. Gender studies cum ar veni. Groasă, veche, scrisă cu litere gotice (mai puţni nişte adăugiri recente de copyright pe unele poze), cu poze şi ilustraţii alb negru cu valoare de documentar foarte mişto.

Dintre toate turele de noapte, cele care se termină în dimineţi de weekend îmi plac cel mai mult. La 7 când ies eu de la lucru, străzile sunt aproape pustii. Dacă mai e şi o dimineaţă cu soare, cum a fost sâmbătă, care să dea acea nuanţă aurie întregului oraş, e perfect. Aşa că nu am rezistat tentaţiei şi m-am dus înspre magnetul numit Piaţa Unirii.

Parcă îmi plac mai mult terasele goale. Plus că aveam o senzaţie de acces backstage, când angajaţii fac pregătirile iar clienţii încă dorm.

Oricum, întotdeauna am avut sentimente amestecate în legătură cu ele. Pe de o parte, mă enervează foarte tare variile modele de umbrele, scaune, mese şi construcţii pe care acestea sunt cocoţate, pentru că ascund privirii clădirile din jur.

Pe de altă parte, Unirii este un loc perfect pentru aşa ceva – un centru al “vieţii sociale” (după care recunosc că nu mă omor) relaxate la un pahar de limonadă într-o zonă pitorească. Şi în acest context, mă enervează ora aberantă de închidere a teraselor. Prin alte părţi, la 11 abia se deschid, nici pomeneală de dat stingerea la ora 1 (dacă întâmplător locuieşti în asemenea zonă, acesta este riscul meseriei).

Ideea de zonă pietonală îmi surâde din ce în ce mai mult. Aşa s-ar putea evacua maşinile de pe V. Alecsandri (oricum traficul acolo este infernal), ar putea rămâne eventual o pistă de biciclete. Iar strada în sine ar putea deveni spaţiu pentru terase care să nu necesite construcţii pestriţe de lemn. Piaţa în sine ar putea fi mai degajată. Mă gândesc la desfăşurările artistice din faţa centrului Pompidou din Paris şi mă tot întreb “de ce nu?”.

Mă rog… daydreaming over. Cum spuneam, duminică plăcută! Terasele vă aşteaptă

Am ajuns la B’estfest pe cand cantau Ting Tings. Pentru cei carora numele nu le spune nimic, sunt o tanti tranznita si un nene traznit care canta That’s Not My Name. Simpatici, desi repetitivi insa vremea nu a tinut prea mult cu ei – sunt piese usurele de ascultat pe soare.

Au urmat The Charlatans. Ei bine… biggest fail. Chiar aveau potential sa imi placa, insa asa oameni lipsiti de chef pe scena n-am mai vazut. Nici macar atunci cand Cargo au cantat intr-o nenorocita de discoteca la un event al tineretului PSD. Nu si-a dat absolut nimeni din formatie nici o silinta sa… nimic. Pacat, ca muzica aveau potential. Insa daca de la White Lies, pe care nu ii auzisem inainte, am plecat fan. De la Charlatans… n-am plecat nicicum si nu imi doresc sa ii vad / aud prea curand.

A urmat highlight-ul serii, care a fost nenea Santana, venit sa dea clasa unor alde cei de dinainte. Public de la adolescenti la oameni de-o varsta cu nenea (inclusiv un nene hippie foarte pitoresc care parea sa fi venit direct de la Woodstock la B’estfest). Instrumentale si ne-, vechi si noi, cu n chitari si z percutii, cu doi neni care prestau vocal, cu un mesaj de Love Supreme din inima de la maestru si cu surpriza ca la clape – fiul lui Santana.

Concluzii de final (le urez distractie placuta celor care mai merg astazi la Aftershock, eu il sar)… un line-up misto (desi parca mai slabut decat anul trecut), dar imprastiat oarescum aiurea pe zile incat se ajungea la un artist / zi sau un artist + deschiderea. O organizarea mai proasta decat in cei doi ani precedenti si o atitudine mai aroganta a organizatorilor, desi si-au insusit oaresce critici emise pe site, chiar daca au comentat; critici din care multe erau de altfel de bun simt si de la un public avizat, circulat si prin “afara” la concerte si festivaluri. Impresia mea personala este ca festivalul a crescut mai repede decat cei care se ocupa de el, fortati sa se adapteze si sa invete din mers. Sper ca dupa ce isi digera suturile mai mult sau mai putin indreptatite / meritate sa traga niste invataminte.

Asadar in ziua doi, trebuia scoasa o parleala, again. Responsabili cu asta ar fi fost Klaxons si Franz Ferdinand. Pentru ca in momentul cand am ajuns in incinta, cei de la Klaxons sa isi ceara scuze ca “our guitars are miles away”. Nu au putut canta. Pe site-ul oficial, stirea a aparut cu o ora inainte de concert, cand recunosc nu am mai verificat site-ul, pregatindu-ma de plecare. De ce abia atunci, cand “inlocuitorii” au spus ca au aflat ca vor canta “a couple of hours ago” ma depaseste.

Ca u93 (sau asa ceva) au fost o solutie de urgenta, am inteles. Nu bag insa mana in foc ca nu se putea gasi cineva mai pe gen, ca sa spun asa. Line-up-ul de azi (de fapt de ieri, avand in vedere ca e iar 3 dimineata) a fost oricum cel putin ciudat. Orbital sunt muzica de club, in cel mai bun caz, nu de festival open air. Sigur nu in ziua in care ii ai pe Franz Ferdinand. Publicul celor doua se pupa aproximativ la fel de putin ca cel de la Motorhead cu fanii Moby. Abonamente de trei zile for the win pentru fanii oricarui tip de muzica?

Hmph, ideea e ca cine era setat pe rock / indie / brit (ziua de azi fiind in mintea mea – si cred ca nu doar – un concert Franz Ferdinand cu Klaxons in deschidere), s-a vazut cu programul taiat la o singura formatie. Cine a venit pe Orbital, a venit sigur mai tarziu. Iar cei care au prestat ca inlocuitori, au fost cireasa de pe tortul unui line-up varza. Oamenii cantau un soi de hip hop amestecat cu dracu stie ce. Nu e vina lor, nu e nici a Klaxons si doar partial a organizatorilor. Ei trebuiau sa umple gaura. Dar puteau incerca altceva… s-or mai fi gasit trupe, inclusiv autohtone care macar sa fi fost pe felie.

Oricum, starurile zilei au fost indubital Franz Ferdinand, chiar daca au inceput pe lumina (cum de altfel au cantat si Manic Street Preachers si Stereophonics anul trecut…. Which wasn’t so bad, ca am putut face si eu niste poze ca lumea. Showul a facut toti banii, chiar daca nu apucasem sa invat piesele *grin*, cu publicul care a participat, cu oamenii de pe scena care au prestat, cu bis. In rest, not much to say fara a da-o in fraze de adolescente in calduri (they rock, what a show, so cool) si onomatopee (oh, wow, yi-haa).

]]> http://arashi.me/2009/07/doi/feed/ 0 http://arashi.me/2009/07/zero/ http://arashi.me/2009/07/zero/#comments Thu, 02 Jul 2009 13:42:51 +0000 Arashi http://arashi.blosone.ro/?p=605 Mda. Sunt pasare migratoare, no diacritice for today. Trebuia sa scriu asta de ieri, dar nu eram in toate mintile, asa ca nu avea sens sa aberez in scris. Nici astazi nu sunt mult mai “adunata” dar better write it fresh. Desi nu prea stiu ce ar fi de spus. In general, la concerte, ca si la calatorii, either you’re there or you’re not. Nu prea merg povestite.

So, ieri am avut in program White Lies si Killers – Ziua Zero la B’estfest. White Lies nu ascultasem inainte, desi aveau recomandari bune. Si ma refer la oameni care stiu, nu la carcotasii de prin reviste. Imi pusesem ceva pe mp3 player dar nu am prea ascultat prin tren pentru ca m-am uitat la filme. da, da, eu + filmE, la plural. Doua, adica.

Cand sa ne infiintam la concert, ploua cu galeata. Ceea ce pe mine personal nu ma deranja prea tare. De la un concert in timpul caruia toarna, pleaca lumea care nu avea ce cauta acolo in the first place. Si intr-adevar, in drum spre scena, am trecut de o gramada de oameni care plecau. Nu am inteles de ce… cantasera pana atunci Snails (care nu cred ca au prea multi fani pe aci) si Patrice (iar respectivii nu aratau a fani ai genului). Romexpo clar nu e facut pentru manifestari outdoor pe asa vreme. De la intrare, eram deja fleasca la picioare, asa ca orice alta udare ulterioara a contat prea putin.

Am ajuns in timpul White Lies (in mare parte datorita unui nene taximetrist care a insistat sa ne lase la intrarea gresita – sa-ti stea in gat, nene) si ne-am facut loc spre primul rand, ca nu era inghesuiala . Nu era full, dar cine era acolo, a prestat. A sarit, a dat din maini, a cantat. Uzi leoarca cu totii, sarind in balti (desi una mai mare si mai adanca forma o insula intre oameni) de i-au impresionat pe baietii de pe scena care au multumit frumos celor care au stat cuminti in ploaie si au cantat cu ei. Eu am plecat fan, oricum.

The Killers… well, pentru mine trebuia sa faca showul cat trei concerte, ca aveam parleala de scos. Am scos-o Deci, pentru plictisitii din presa de specialitate (or not, majoritatatea) care nu au altceva de comentat decat despre aroganta oamenilor… well, au cu ce si au de ce. Mi-ar fi placut sa aud si Tranquilize, Bones si Neon Tiger (adica mai mult decat doar un bis); then again era 11 jum’ate cand s-a terminat si nu 11.

Nu am inteles atitudinea celor de la BGS security, care au simtit nevoia sa intre in public pentru a-i spune unei domnisoare cocotate pe umerii cuiva sa se dea jos O_o . Poate ar fi trebuit sa ii informeze cineva ca ceea ce se intampla pe scena nu era un concert de muzica simfonica. [sarcasm] Bine ca nu au sarit sa il imobilizeze pe Brandon cand si-a aruncat sticla de apa in public, vandalu’ naibii. [/sarcasm]

Meh. I’ll never understand drugs. All I need is concerts. Cat mai in fata, preferabil All in all, the evening turned into a series of musicgasms … what is there left to say… ditai proiectiile, fumuri, scantei, topaieli, refrenuri cantate de public. As said, cei care erau pe acolo stiau de ce erau si au prestat pe toate piesele, de la Hot Fuss la Day and Age. La final (much, much, much too soon) mi-am luat in mod inevitabil tricou. Hey, era negru si era uscat.

Setlist-ul e luat de pe setlist.fm, daca nu ma insel mai trebuie corectat. Calitatea pozelor sa mi-o scuzati, aparatul meu le omoara instant la cel mai mic zoom si pe semi-intuneric iar cu Nikon-ul m-ar fi oprit la poarta. My kingdom pentru o legitimatie de presa (nu de alta, dar si la Whitesnake anul trecut, trimiteam la colt trei sferturi din imaginile postate pe site-urile care au publicat review-uri…. daca nu era zgomotul din poze, a.k.a. “purecii”.