blog fără scop

Ca de fiecare dată când s-a întâmplat ceva aşa de mişto ca duminica trecută, mi-e greu să mă adun şi să devin suficient de coerentă ca să şi postez.

Duminică a fost ziua pentru care s-a întâmplat la mine toată tărăşenia asta cu Szigetul. Mă gândisem să mă plimb şi eu un pic înainte de masă dar apoi m-am răzgândit, mai bine nu obosesc înainte de concert. Drept urmare, pe la amiază m-am chinuit să încropesc rândurile despre sâmbătă, plimbându-mă la răstimpuri ca un leu în cuşcă prin camera de hotel, respectiv până la frigiderul cu sticlele de apă şi înapoi la masă. Într-un târziu am decis că este cazul să pornesc aşa că mi-am luat frumos hârţogăria (buletin, hartă, biletul pentru mijloacele de transport, adresa hotelului notată pe un bileţel), tricoul cu Muse achiziţional la Bucureşti cu un citat din Starlight şi aparatul şi am pornit.  Acuma eram deja expertă în ce autobuz / tramvai / tren iau de unde, am avut şi baftă să prind legăturile imediat, aşa că iată-mă din nou trecând podul spre insulă.

Am ajuns cu ceva vreme înainte de Kasabian, aşa cum mi-am propus, dar nu la fel de devreme ca alţii. Aşa că am aterizat în faţă după cum mi-am dorit, dar şi foarte lateral. Dacă eram mai înaltă, era mai bine. Aşa, am făcut front comun cu vreo două tipe din jur, să nu treacă nimeni de noi. Asta după ce un lungan ni s-a băgat în faţă ajutat de coate. S-a plictisit să fie bătut pe umăr de o italiancă pentru a i se explica că nu mai vede de el şi a plecat mai încolo, spre fericirea lui şi a noastră.

Kasabian, deşi îi ascult când îmi sare playerul pe ei pentru că am două albume, nu îmi sunt foarte cunoscuţi. Îi ştiam de la Bestfest că îşi dau silinţa live, aşa că au fost cât se poate de ok ca aperitiv pentru felul principal şi desertul all rolled into one care a urmat. Cu atât mai mult cu cât cunosc un mare fan care nici până în zilele noastre nu i-a auzit/văzut live, aşa că am decis să mă bucur şi pentru el.

Au prestat la final ÅŸi piesa pe care eu le-o ÅŸtiu cel mai bine, probabil din cauza titlului care mi-a rămas înfipt în creier – LSF (Lost Souls Forever). ÃŽn timpul concertului a început să se întunece, iar de undeva din stânga mea se ridicau neîntrerupt baloane de săpun, iluminate apoi de reflectoarele colorate de pe scenă, care mi-au creat la un moment dat o stare de ireal foarte miÅŸto. Probabil că oboseala acumulată începea ÅŸi ea să îşi spună cuvântul.

Aceasta a fost repede uitată în pauza dintre cele două concerte, fiind înlocuită de nerăbdare şi de priviri tot mai dese aruncate ceasului. Mulţimea fremăta, lumea încerca să ajungă în locuri mai bune, au apărut fanii cu numele Muse desenat pe faţă, pe piept, cu tricouri nou-nouţe, mai vechi sau custom-made cu headlinerii serii (şi ai festivalului de altfel). M-am felicitat pentru locul prins pentru că măcar vedeam scena (mă rog, dacă mă ridicam un pic pe vârfuri), deşi ca mai întotdeauna m-am postat în partea scenei opusă solistului.

Cu vreo zece minute întârziere (din care cauză am înÅ£eles că au ÅŸi sărit peste prima piesă din setlist, Exogenesis), zeii live-ului au urcat pe scenă ÅŸi au dezlănÅ£uit imediat Uprising-ul. Am o vagă bănuială că durerea de gât care mă chinuie de câteva zile nu de la sucul rece mi se trage, ci din acele clipe. Nu ne-au lăsat nici o clipă de respiro pentru că a început imediat Supermassive Black Hole cu festinul vizual în care îşi transformă Muse concertele – un show cu lasere.

Ne-au plimbat apoi frumos prin discografie cu piese mai vechi ca Map of the Problematique, Hysteria sau New Born. S-au jucat cu instrumentele din dotare cu uÅŸurinÅ£a aia cu care se patinează la mondiale de te uiÅ£i gură cască la ce frumos alunecă ÅŸi te gândeÅŸti că e aÅŸa uÅŸor că Å£i-ar ieÅŸi ÅŸi Å£ie – solo-uri, intro-uri, variaÅ£iuni ÅŸi piese instrumentale pentru ca apoi Matthew să renunÅ£e la chitară în favoarea pianului la United States of Eurasia. Au urmat Undisclosed Desires ÅŸi Resistance de pe noul album, pentru a reveni apoi în timp cu Time Is Running Out, Starlight (viva tricoul meu) ÅŸi Stockholm Syndrome.

La bis ne-au delectat cu Plug-In Baby ÅŸi Knights of Cydonia început cu un solo la… muzicuţă. Ca de fiecare dată, ar fi putut fi mult mai mult de atât. ÃŽnsă ÅŸi dacă rămân doar cu acest weekend în materie de concerte anul ăsta, a meritat din plin. Åži, dacă e s-o spun pe-a dreaptă… Eu m-aÅŸ duce ÅŸi la anul. Un nume să fie pe listă pe care să vreau să îl văd, de mai multe pretexte nu am nevoie.