blog fără scop

Într-unul din episoadele din Sailor Moon, deasupra oraşului Tokyo îşi face apariţia un gigantic circ zburător, Dead Moon Circus. Antagoniştii sezonului respectiv fură visele oamenilor iar unul din ei remarca la un moment dat ce ciudaţi sunt oamenii, aşa de preocupaţi de micile lor probleme încât nici măcar nu observă când se întâmplă ceva cu într-adevăr ieşit din comun, cum ar fi apariţia unui imens circ plutind deasupra oraşului.

—————————-

Mă întrebaseră colegii dacă nu mă duc la Phoenix joi. Nu, nu m-am dus la Phoenix. ÃŽn primul rând, ultima dată când i-am văzut la ceva concert în Unirii din banii Primăriei, m-au călcat pe nervi. Ceruse cineva din public o piesă anume ÅŸi i s-a dat peste nas de pe scenă cu replica “aici nu suntem la McDonalds”, carevasăzică n-are publicul ce să “comande” piese. Well, ducă-se învârtindu-se. Un artist cu mintea întreagă se bucură de aÅŸa ceva, nu se bosumflă. Dacă n-au chef de ascultat publicul, n-am nici eu chef să îi ascult în calitate de public. ÃŽn al doilea rând, am avut ceva mai bun de făcut.

Văzusem un afiÅŸ cu o lansare de carte, concert de nai ÅŸi expoziÅ£ie foto ÅŸi de instalaÅ£ie. Mi-au atras atenÅ£ia două lucruri la afiÅŸ: numele unor cunoscuÅ£i pe el ÅŸi faptul că evenimentul avea loc la sinagoga din Cetate (sau sinagoga de pe strada cu pizza Cora), după cum s-a orientat lumea să o găsească. AÅŸa că am prins doi iepuri deodată – m-am revăzut cu niÅŸte oameni haioÅŸi pe care nu îi mai văzusem demult ÅŸi am apucat să văd ÅŸi eu pe dinăuntru clădirea aceea – măcar la a doua încercare.

Prima nu ne-a reuÅŸit, pentru că evenimentul a început cu discursul unei tanti critic literar. Să îmi aduceÅ£i aminte să nu invit aÅŸa ceva dacă îmi voi lansa vreodată o carte. Am îndurat vreo zece minute tortura aia prelinsă pe o băncuţă, după care am dat arta pe gastronomie ÅŸi (după ce am intrat ÅŸi am ieÅŸit instant din Cora) am mers la o terasă la o clătită ÅŸi o limonadă până îşi revin criticii din meandrele abstractului. Ne-am cam lungit, aÅŸa că atunci când am revenit se terminase ÅŸi concertul ÅŸi am putut studia fotografiile ÅŸi interiorul sinagogii – atât cât se vedea în (semi)obscuritatea aceea. Mare păcat de respectiva clădire – mi-ar plăcea să o văd restaurată aÅŸa cum merită dar ca pentru atâtea altele, nu sunt fonduri.

Momentul de umor al serii a venit când unul dintre “expozanÅ£i” ne-a povestit un episod din cursul după-amiezii. ÃŽn timp ce se pregătea instalaÅ£ia, o băbuţă care văzuse acea uşă veÅŸnic ferecată deschisă în sfârÅŸit, a intrat împinsă de evlavie. S-a dus până în faţă tot în temenele ÅŸi în cruci. Ajunsă în faţă însă s-a oprit un pic să se uite în jur ÅŸi s-a cam speriat: nu tu cruci, nu tu hristoÅŸi, nu tu fecioare, nu tu sfinÅ£i. S-a dezmeticit băbuÅ£a că n-a prea intrat unde a crezut ea ÅŸi s-a dus apoi aţă spre ieÅŸire.

Acu’, eu zic săraca băbuţă, ce sperietură o fi tras, cine ÅŸtie în ce loc malefic o fi crezut că a intrat când s-a dumirit că nu-i biserică. Pe de altă parte, cum n-a ridicat privirea de afară să vadă pe lângă ce trece sau înăuntru să vadă spre ce se îndreaptă… cam tot aÅŸa n-ar observa un circ zburător deasupra oraÅŸului.

PS: pentru că nu am poze de la eveniment în sine, puteţi vedea ce şi cum a fost chiar la unul dintre protagonişti.