blog fără scop

Mie îmi place popcornul cam de când eram mică, iar asta înseamnă de dinainte de a se chema popcorn sau de a fi asociat cu mersul la cinema la filme americane.

Când am făcut eu pentru prima dată cunoÅŸtinţă cu bunătăţile astea, ele se numeau “friÅŸi-cocoÅŸ” – iertată fie-mi transcrierea fonetică, dar maghiara nu e punctul meu forte. De găsit, eu ÅŸtiam un singur loc unde se găsesc, în fosta staÅ£ie de tramvai din PiaÅ£a 700, cea vis-a-vis de biserica greco-romană, unde se vindeau ÅŸi bilete de tramvai. ÃŽntre cele două gherete pentru bilete ÅŸi nu-mai-ÅŸtiu-ce stătea câteodată un moÅŸ care făcea ÅŸi vindea friÅŸi-cocoÅŸ din ăştia.

Poate nu era el chiar moÅŸ, dar eu prichindel fiind, cu siguranţă aÅŸa mi se părea ÅŸi aÅŸa l-am Å£inut minte. Avea un soi de cutie ca un acvariu,  cu partea de jos din tablă înnegrită de foc, fum ÅŸi vreme ÅŸi trebuia să miÅŸte continuu partea de jos să nu se ardă floricelele. Că le spune “floricele de porumb” am aflat mult mai târziu, iar nenea ăla din 700 a rămas în mintea mea multă vreme ca un soi de prototip al vânzătorilor de floricele iar cele pe care le-am mâncat de la el sunt ÅŸi acum cele mai bune, ever.

Cutia aia de tablă neagră este alături de cea rotundă în care se face vata de zahăr una dintre maÅŸinăriile fascinante ale copilăriei. Chestiile astea moderne în care pui ulei, sare, porumb ÅŸi aÅŸtepÅ£i, fără să hâţâni ceva încoace ÅŸi încolo au cam dezumflat balonul. Plus că la un moment dat răsăriseră în varii locuri de prin oraÅŸ ÅŸi… au demitizat friÅŸi-cocoÅŸii. ÅŸi i-au transformat în popcorn. Cu aÅŸa ofertă bogată, nu mai era un eveniment să îi crănţăni între dinÅ£i deÅŸi Å£in minte că la film la Capitol trebuia mers cu cel puÅ£in jumătate de oră mai devreme pe motiv de coadă la popcorn.

Varianta “de-a gata” la pungă nu mi-a plăcut niciodată. Parcă n-are nici un dumnezeu ÅŸi când mai văd ÅŸi colorantul ăla portocaliu îmi trece pofta de orice crănţăneală. ÃŽn clasa a XI-XII-a însă, mai făceam pe acasă. Mă apucase pe atunci microbismul, urmăream meciurile din Champions League ÅŸi musai înainte făceam popcorn. Porumb la punguţă, puÅ£in ulei ÅŸi tigaia de teflon cu un capac de sticlă deasupra ÅŸi am produs ÅŸi eu minunea (umplând de fum toată casa ÅŸi sfârÅŸind cu un sfert din boabe pârlite ÅŸi neplesnite, dar asta nu se mai pune).

ÃŽn weekend am fost la film în Mall, că deh, stau peste drum de Cinema City. Åži mi s-a făcut poftă de popcorn, drept pentru care mi-am luat o porÅ£ie mică ÅŸi scumpă, ceea ce m-a ofticat. AÅŸa că ieri am mers să văd dacă mai este acolo o tanti de care ÅŸtiam eu… ÅŸi acuma musai să îi fac reclamă la tanti asta, că o merită. Este o tanti mai în vârstă care vinde popcorn la intersecÅ£ia străzilor TimiÅŸ ÅŸi BrânduÅŸei, aproape Calea Torontalului. Câteodată, când are treabă prin casă, îl lasă pe soÅ£ul ei să vândă. Are un soi de cort verde, să o apere de soare. Iar floricelele pe care le face sunt bune-bune. ÃŽi plăceau ÅŸi Karei când treceam cu ea pe acolo venind de la veterinar. Se uita la tanti aÅŸa cum doar căţeii cerÅŸetori ÅŸtiu să se uite, tanti îi spunea că e o frumoasă ÅŸi îi arunca floricele una câte una iar ea le prindea din zbor.

Mi-am luat ieri o pungă la 2 lei, care avea cel puÅ£in de două ori mai mult conÅ£inut decât versiunea mini cu 6 lei de la Mall. Nu m-am aÅŸezat cu punga în braÅ£e să mă uit la meci, for old time’s sake, pentru că ameÅ£ită fiind mi-am uitat mobilul la lucru ÅŸi m-am întors după el. Dar tot le-am savurat în loc de cină ÅŸi au fost aproape la fel de bune ca friÅŸi-cocoÅŸ de la moÅŸul din 700.