Prima dată am auzit de carte chiar în oraÅŸul ei natal. Era anul trecut în martie ÅŸi “fugisem” de ziua mea de naÅŸtere cu Sam la Barcelona. Acolo la librăria fnac ÅŸi-a cumpărat ea Umbra Vântului a lui Carlos Ruiz Zafon, carte a cărei acÅ£iune are loc taman în Barcelona. Anul acesta, tot prin martie, am pus ÅŸi eu mâna pe carte în cursul unei plimbări fără vreun scop anume la CărtureÅŸti. Am văzut titlul ÅŸi în parte datorită entuziasmului lui Sam, în parte datorită propriei mele nostalgii legate de Barcelona, am luat-o frumos în braÅ£e ÅŸi m-am dus la casă cu ea.
Åži aÅŸa am aflat de ce taximetristul nostru foarte vorbăreÅ£ ne povestea că strada Escudeilleres (unde se afla hotelul nostru) este “muy perigrosa” – în Barcelona vremurilor lui Franco se pare că întreaga zonă era rău famată iar străduÅ£a noastră era adresa unei prostituate care apare ca personaj pe vreo două pagini.
Despre carte, în afară de faptul că mie mi-a plăcut foarte mult, nu prea ÅŸtiu ce să spun. Am mai spus ÅŸi cu altă ocazie că nu îmi place să fac recenzii ÅŸi că nu mă pricep neam la aÅŸa ceva. Mie îmi place ÅŸi basta iar la cărÅ£i mi-e la fel de greu ca în cazul muzicii să explic cum ÅŸi de ce. V-aÅŸ spune cu dragă inimă măcar ce gen este, dar asta e ÅŸi mai complicat. Dramă, thriller, poveste de dragoste dificilă/imposibilă, aventură detectivistică cu aromă de supranatural ÅŸi cu referinÅ£e directe la “vremurile tulburi” care îi servesc drept cadru.
Nenea Zafon se joacă frumos cu cuvintele ÅŸi cu decorul oraÅŸului. Probabil au dreptate criticii ÅŸi e pe alocuri over the top – de serios, de (melo)dramatic, de deus ex machina – dar sincer, puÅ£in îmi pasă. Pentru că all in all, mie mi-a plăcut mult ÅŸi povestea m-a prins.
La fel cum de altfel m-a prins şi Jocul îngerului care are loc în acelaşi decor de acum familiar al Barcelonei, cu o întâmplare care porneşte din acelaşi loc fabulos care este Cimitirul Cărţilor Uitate, devenind o versiune catalană a mitului lui Faust. Ceva mai mult supranatural, mai mult suspans, mai mulţi morţi şi în general o atmosferă mai apăsătoare. Eroul cărţii de data aceasta este un scriitor, nu un cititor, însă apar sporadic în scenă personaje cunoscute precum familia de librari Sempere sau bătrânul Isaac care este paznicul Cimitirului.
All in all, ambele romane sunt nişte declaraţii de dragoste la adresa cărţilor şi a unei Barcelone capricioase. La care cine naiba nu poate subscrie după ce le-a cunoscut? 
Cartea asta o sa o citesc si eu. Si tot din motive de Barcelona.
Merci de recomandare.
N-ai pentru ce. Chiar sunt curioasă ce părere vei avea. Eu am citit recenziile după şi am constatat că sunt foarte împărţite. Nu că n-aş mai putea eu din cauza lor