blog fără scop

Azi noapte pe la 3 mi-a venit o idee de postare, din aia deep. Din păcate, azi noapte pe la 3, eu eram într-o pauză de somn ÅŸi nu am binevoit să notez care era ideea. Am zis “asta tre’ să o Å£in minte” ÅŸi am adormit buÅŸtean la loc Asta e, se pare că unii oameni nu se învaţă minte niciodată (deÅŸi într-o vreme practicam luatul de notiÅ£e).

Mi-am adus aminte recent de o comparaţie pe care o folosisem mai demult pentru a-mi ilustra punctul de vedere. Contextul de atunci era o cunoştinţă care îşi depusese un CV cu skillurile unei anumite limbi străine umflate cu pompa, la care eu am strâmbat din nas. În ideea că eu aş intra în pământ să mă laud cu ceva şi pusă în faţa faptului să nu prestez. Comparaţia pe care o folosisem atunci era cu jocul de cruce. Cum că eu, cu o mână de juveţi şi nouari nu voi supralicita vreodată zicând că fac trei puncte.

Din punct de vedere practic, se pare că în real life, strategia funcÅ£ionează. Că o fi noroc, că or fi calităţile persoanelor în cauză (ÅŸi rămân la părerea că pentru a aplica metoda, pe lângă acele calităţi trebuie să posezi ÅŸi un obraz gros), că acÅ£ionează ÅŸi ceva “merge ÅŸi-aÅŸa”… beats me. Cert este că văd mereu pusă în practică chestia asta ÅŸi culmea!, nu le pică cerul în cap. Nu ÅŸtiu, probabil iar arăt eu cu degetul în direcÅ£ia greÅŸită ÅŸi de fapt ciudată nu este lumea în care se petrec absurdităţi, ci percepÅ£ia mea distorsionată. Åži, se pare, inflexibilă ÅŸi enervantă.

ÃŽncercarea de a ignora chestiile de acest gen îmi aminteÅŸte de o profă din liceu. Ne preda literatură universală, unii ziceau că mai emana câte un dampf de alcool ÅŸi toÅ£i erau de acord că e Å£icnită ÅŸi incompetentă. ÃŽntr-una din zile, în acea ultimă oră din zi când aveam cu ea, trebuia să ne mutăm în altă sală. Era la parter, fără ferestre spre exterior, doar cu o uşă care dădea într-o debara care la rândul ei avea un gemuleÅ£ spre o curte interioară de 2 pe 2 fără uşă. “Curtea” era populată de o sumedenie de porumbei, deci pe jos se îngrămădeau pene căzute ÅŸi dealuri de găinaÅ£ (sau porumbaÅ£). Mirosul în zilele de vară era pe măsură, iar în sala aceea se simÅ£ea cel mai tare. Replica profesoarei când i-am spus să lăsăm măcar uÅŸa deschisă a fost “FaceÅ£i abstracÅ£ie de miros.”

ÃŽn aceeaÅŸi măsură în care s-a putut face abstracÅ£ie de putoarea nenorociÅ£ilor de porumbei (unei colege i s-a făcut rău), pot eu face abstracÅ£ie ÅŸi de aberaÅ£iile astea din jur. Da, at the end of day ajung la un soi de stare de abrutizare, când frecvenÅ£a incidentelor de acest gen le conferă pe nedrept statut de “normalitate”. Ajung să dau din umeri cu oboseală. Dar undeva în fundul sufletului meu mic ÅŸi negru nu pot să nu mă enervez.

ÃŽncerc să ajung din nou la minunata stare de zen din toamna trecută când ajunsesem la convingerea – deloc religioasă ÅŸi poate nici măcar spirituală – că dacă nu intervin eu pentru a pune beÅ£e în roate cu nervii, temerile ÅŸi frustrările mele, până la urmă toate piesele unui gigantic puzzle vor cădea de la sine în poziÅ£ia potrivită ÅŸi totul se va rezolva cu timpul, dacă i se permite. Åžtiu, sună îngrozitor de siropos, coehlic ÅŸi poate chiar fatalist. Dar senzaÅ£ia aia de liniÅŸte pe bune, neindusă artificial de încercări de a face abstracÅ£ie a fost sublimă.

http://www.dailymotion.com/video/x4g8x0