Aleluia! Am Firefox la lucru (tnx, boss). Adică arată şi Wordpress-ul ăsta mai uman. Nu vreţi să ştiţi cam cum arată interfaţa în Internet Explorer 6…

Aşa, şi ca să sărbătorim cum se cuvine acest eveniment, zic eu că ar fi cazul să onorez leapşa cărturească de la Richie. Care leapşă cere să enumerăm zece personaje preferate din cărţile copilăriei. Încerc să o fac oarecum cronologic deşi nu mai ţin exact minte ordinea iar multe dintre cărţi le-am citit, recitit şi răscitit.

• Bertoldo. Bertoldo este (alături de fiul său Bertoldino şi nepotul Cacasseno) protagonistul unor povestiri italienişti, un fel de rudă de la Verona a lui Păcală sau Nastratin Hogea. Cât se poate de urât şi ager la minte pe măsură, el devine consilierul regelui, spre ciuda bufonului acestuia şi ne face să râdem pe seama celor doi pâna la moartea sa pentru că nu i s-a servit o ciorbă de fasole. Din cartea asta, maaare, cu desene cât pagina, îmi citea tata pe când eu eram prea mică să o fac.
• Harun-al-Rashid. Cu legendarul calif din 1001 nopţi am făcut cunoştinţă în timp ce îmi citea mama dintr-un volum pentru copii cu respectivele poveşti arabe. Ne-am “împrietenit” apoi în timp ce ascultam nenumăratele discuri de vinil cu poveşti (cam până le învăţam pe de rost).
• Habarnam. Acesta este un alt erou preferat din aceeaşi perioadă. Tot carte de format mare, cu coperţi tari, albastre, despre nişte omuleţi miiici-miiici, de genul Schlumpfilor. Habarnam era marele pierde-vară şi personajul principal. Cine doreşte să îi citească aventurile, poate găsi cartea lui Nikolai Nosov online, cu tot cu desene.
• Old Shatterhand. Prima carte pe care am citit-o eu singurică a fost volumul 5 din Winnetou. Asta pentru că nu ştiam semnificaţia celor 5 stele de pe copertă. Am citit şi răscitit toate cărţile de Karl May pe care am pus mâna de atunci şi probabil că în mare parte le datorez gustul pentru lectură.
• Elijah Baley din Soarele gol al lui Isaac Asimov. După Winnetou, am căutat şi eu prin raft ceva care să îmi atragă atenţia şi aşa am ajuns să citesc primul SF din viaţa mea. Chiar mă gândeam recent că ar trebui să recitesc  cartea şi eventual să o şi pricep de data asta, deşi de plăcut mi-a plăcut de atunci.
• Rob Roy. După epoca lui Karl May a urmat la mine epoca lui Walter Scott şi am înlocuit westman-ii cu cavalerii. După Rob Roy au urmat Ivanhoe, Quentin Durward şi tot restul.
• El Cid şi Regele Arthur. Dacă tot era vorba de poveşti medievale cu regi, cavaleri şi fapte de vitejie, am continuat în acelaşi fel cu o carte frumos copertată, cu cele mai frumoase poveşti şi epopei de acest fel repovestite. Cei doi eroi au fost întotdeauna preferaţii mei. Fan Arthur am rămas multă vreme, mai ales după ce am descoperit Ceţurile Avalonului ale lui Marion Zimmer Bradley şi…
• Ulise. Ei bine, eu nu am citit Legendele Olimpului. Sursa mea era o carte cu coperţi cartonate maro, cu un semn de carte din pânză, roşu şi cu pagini foarte lucioase, pline de ilustraţii de fresce, vase greceşti şi alte asmenea – Legendele şi miturile Greciei antice de N.A. Kun. Poveştile medievale provenite din varii ţări ale Europei şi miturile greceşti mi-au deschis apetitul pentru alte asemenea aşa că două dintre cărţile mele preferate au fost una de basme ruseşti (şi acuma cred că în folclorul lor se găsesc probabil cele mai frumoase) şi una de poveşti… africane, mongole, indiene, chinezeşti.
• Paul Atreides. Ei bine, da. Am citit Dune când a apărut prima dată la Nemira. Halul de ferferniţă a primelor două volume stau mărturie. Am mai povestit cu altă ocazie despre acest love story al meu aşa că nu voi insista.

Ah, era să uit: leapşa e “la liber”.