blog fără scop

Am reuÅŸit performanÅ£a să mă trezesc la timp. AÅŸa că am ajuns cu o prietenă la timp la Dansul Frunzelor, un festival japonez prin intermediul căruia niÅŸte neni ÅŸi tanti din Å¢ara Soarelui Răsare, alături de câţiva pasionaÅ£i “autohtoni” s-au gândit să împărtăşească celor interesaÅ£i câte ceva din cultura japoneză. Doritorii au avut la dispoziÅ£ie câteva ateliere la care puteau participa iar noi am zis să încercăm marea cu degetul la caligrafie. Am fost puÅ£in dezorientate pe coridoarele etajului II de la UVT până ne-a băgat cineva dintre organizatori în seamă ÅŸi ne-a îndrumat spre amfiteatrul unde urma să aibă loc deschiderea oficială ÅŸi unde am putut da cu subsemnatul pentru ateliere.

În deschidere a vorbit un nene japonez prezentând staff-ul. O parte din cei prezenţi în sală erau participanţi la cursul de japoneză, aşa că ei râdeau înainte de traducere, chiar dacă noi nu înţelegeam de ce, iar traducerea se pierdea în vastitatea amfiteatrului. Apoi o tanti îmbrăcată tradiţional în kimono, a interpretat Sakura la Koto, un instrument tradiţional japonez, asemănător cu Guzheng-ul chinezesc de care pomeneam aici.

Ei bine, începând cu ora 13 ne-am încercat mâna ÅŸi talentul la caligrafie. “Tema” noastră era să redăm un singur caracter kanji: ‘hikari’, care înseamnă “lumină”. Când vezi un nene japonez mânuind pensula zici că e uÅŸor. Mie în schimb a început să îmi tremure mâna După mai multe încercări am izbutit să produc ceva care să semene cât de cât cu originalul din faÅ£a noastră. Dovada e în poza de mai jos pe sistemul “găsiÅ£i diferenÅ£ele” . Mi-ar fi plăcut să încerc un ‘Arashi’ (deÅŸi nu ÅŸtiu ce ar ieÅŸi dacă aÅŸ încerca aÅŸa ceva) dar ÅŸi aÅŸa a durat prea puÅ£in.

Despre restul atelierelor vă povesteşte Richie (de la care am aflat de fapt de manifestare in the first place), că am dat peste el acolo