Am reuşit performanţa să mă trezesc la timp. Aşa că am ajuns cu o prietenă la timp la Dansul Frunzelor, un festival japonez prin intermediul căruia nişte neni şi tanti din Ţara Soarelui Răsare, alături de câţiva pasionaţi “autohtoni” s-au gândit să împărtăşească celor interesaţi câte ceva din cultura japoneză. Doritorii au avut la dispoziţie câteva ateliere la care puteau participa iar noi am zis să încercăm marea cu degetul la caligrafie. Am fost puţin dezorientate pe coridoarele etajului II de la UVT până ne-a băgat cineva dintre organizatori în seamă şi ne-a îndrumat spre amfiteatrul unde urma să aibă loc deschiderea oficială şi unde am putut da cu subsemnatul pentru ateliere.
În deschidere a vorbit un nene japonez prezentând staff-ul. O parte din cei prezenţi în sală erau participanţi la cursul de japoneză, aşa că ei râdeau înainte de traducere, chiar dacă noi nu înţelegeam de ce, iar traducerea se pierdea în vastitatea amfiteatrului. Apoi o tanti îmbrăcată tradiţional în kimono, a interpretat Sakura la Koto, un instrument tradiţional japonez, asemănător cu Guzheng-ul chinezesc de care pomeneam aici.
Ei bine, începând cu ora 13 ne-am încercat mâna şi talentul la caligrafie. “Tema” noastră era să redăm un singur caracter kanji: ‘hikari’, care înseamnă “lumină”. Când vezi un nene japonez mânuind pensula zici că e uşor. Mie în schimb a început să îmi tremure mâna 
După mai multe încercări am izbutit să produc ceva care să semene cât de cât cu originalul din faţa noastră. Dovada e în poza de mai jos pe sistemul “găsiţi diferenţele” 
. Mi-ar fi plăcut să încerc un ‘Arashi’ (deşi nu ştiu ce ar ieşi dacă aş încerca aşa ceva) dar şi aşa a durat prea puţin.
Despre restul atelierelor vă povesteşte Richie (de la care am aflat de fapt de manifestare in the first place), că am dat peste el acolo
