blog fără scop

Al meu personal. Fără covor roÅŸu. Åži fără premii MTV (oricum fără alea, de vreme ce beneficiază de un public care au declarat Tokio Hotel ca fiind cea mai bună trupă, cu Kings of Leon nominalizaÅ£i… ). Uhm… încep să îl înÅ£eleg pe Al Bundy. Pe principiul “work from nine to five”, apoi venit acasă, pus picioarele pe masă ÅŸi mâna în pantaloni ÅŸi holbat la ecran fără nici un chef – în cazul lui la cel al tv-ului, în al meu la cel al calculatorului. Daytime and me don’t agree. ÃŽn consecinţă, sunt un pic cam varză în materie de somn (mă rog, ÅŸi nu numai).

So… hm… hai să fac o listă de “things to blog about”.

• de ce nu-mi plac mie corporaÅ£iile (ÅŸi asta nu pentru că la un test de genul “which famous leader are you?”, rezultatul meu a fost Che Guevara sau mai ÅŸtii, poate tocmai de aia)
• cum s-a adeverit acea zicere românească plină de înÅ£elepciune cum că facerea de bine e futere de mamă (sau de ce nu am eu acuma telefon de piÅ£i)
• de ce îmi devine mie antipatic Orange-ul (mai are cineva impresia că noua campanie cu animale gonflabile portocalii este absolut imbecilă?)

AÅŸa. Acuma măcar de jenă, ÅŸi tot o să mă Å£in de treabă ca să mai ÅŸtie lumea că trăiesc (I won’t let any corporation get me down!). By the way, mulÅ£umesc Cătă pentru albumul Bon Jovi, uitasem de el .