blog fără scop

Azi mi-a venit o idee genială de reality show. Decât să se ia o fâţă şi să se planteze o săptămână într-o şatră, mai bine se ia un alde Boc şi se lasă să trăiască cu 8-10 milioane pe lună (lei vechi adică şi-s generoasă la faza asta). Promit că pentru aşa ceva, chiar aş face efortul de a mai deschide televizorul. Şi poate chiar aş rezista să mă uit fără punga de hârtie lângă mine.

Tot în categoria iluminări subite, mi-am dat seama acu’ vreo două zile la ce dracu poate folosi aberaÅ£ia de twitter unei persoane asociale ca mine. Celebrity stalking. Åžtiu, chestia asta se practică de obicei între 12-15 ani, dar cică ai vârsta pe care o simÅ£i. Poze tâmpiÅ£ele neregizate ÅŸi perle de genul “Wrote a hysterical song. Hysterical.”, “A wordy dinosaur: thesaurus” sau “Getting out of bed is so overrated. I just can’t support the concept right now.” îmi înseninează garantat o zi, chiar dacă e cretină în tot restul timpului.

Speaking of which… mă apucă lehamitea de mine însămi când încerc să fac pe omul foarte sociabil, deschis ÅŸi mai ales dornic să muncească ÅŸi care dă răspunsurile stas la întrebările stas. De fapt, mi-e aÅŸa silă de tot circul de ambele părÅ£i – plus că până una alta sunt pe program de “om normal”, adică încerc să ajung la tăiat frunze la câini măcar pe la ora 10 – încât dimineaÅ£a îmi vine să îmi dau cu capul de pereÅ£i când trebuie să scot nasul (ÅŸi până la urmă ÅŸi the rest of me) de sub plapumă. Sau ÅŸi mai bine, să bag cornu’ înapoi în pernă ÅŸi să hibernez. Until next spring or next life.