blog fără scop

Pentru că mi-am adus aminte de durerile de dinţi (nu, nu am, slavă domnului) şi pentru că rumeg de ceva vreme gândul la postarea asta, am zis că ar fi cazul să încep serialul de plătit poliţe ca să zic aşa. De bombănit retroactiv (foarte retroactiv uneori). Păstrez nişte resentimente care nu cadrează deloc cu zen-ul şi ar fi cazul să le exorcizez un pic în scris. Dacă nu îmi ajunge bombănitul, sar peste înjurături şi trec direct la blesteme argheziene (sau topârcene). Mă mai gândesc dacă să dau şi nume.

Dentistul ăsta cică era cel mai bun dentist pentru copii din Timişoara, or so rumour had it la un moment dat. Eu am ajuns pe mâna lui pentru că lucra la cabinetul stomatologic de la Lenaul mic în Unirii. El e de vină pentru faptul că şi acum când mă dor dinţii, bag algocalmine pisate, pastă de dinţi super mentolată şi gargară cu ceai de muşeţel până nu mai rezist de durere înainte de a merge (de obicei prea târziu) la dentist. Asta deşi sunt perfect conştientă la nivel raţional că nu e ok şi deşi tanti la care merg acuma este super de treabă. Atât că raţionalul meu este anihilat când vine vorba de freze şi alte instrumente aseptice cu care să îmi umble careva între măsele.

Ce-a făcut omul? Păi… dinÅ£ii mei erau păcătoÅŸi, recunosc. CreÅŸteau cei noi, dar nu cădeau cei de lapte, aÅŸa că aproape toÅ£i au fost extraÅŸi aÅŸa că mă obiÅŸnuisem oarecum cu procedura. La cabinet era mai mereu coadă ÅŸi aÅŸa a fost ÅŸi când m-am dus în acea zi fatidică (adică am fost dusă de mână în ciuda protestelor). Aveam un dinÅ£iÅŸor sus care să clătina de mama focului la 180 grade dar nu se lăsa scos în ciuda trasului, smucitului ÅŸi răsucitului. Am aÅŸteptat în faÅ£a cabinetului vreo oră ocupându-mă cu asta – să lămuresc dintele să iasă.

Ajung pe scaun, înlemnesc like a deer in the headlight dar zic na, asta e. Åžtiam procedura – spray de amorÅ£ire, cleÅŸtele, la revedere. De plâns nu plângeam niciodată… respectiv n-am plâns până atunci. Pentru că vita de dentist, deÅŸi i-am spus că am tot încercat să îl scot m-a luat cu “aaa, păi se miÅŸcă, rezolvăm imediat”. Åži a început să tragă. Åži a tot tras ÅŸi eu scânceam ÅŸi mi-au dat lacrimile. “Hmmm, nu iese”. No shit, smartass? S-a chinuit ÅŸi cu cleÅŸtele niÅ£el cu dintele buclucaÅŸ după ce a renunÅ£at să mai facă economie la spray dar era prea târziu.

Ei bine, animalu’ ăsta m-a făcut să nu mai calc ani buni pe la vreun dentist de îndată ce m-am văzut cu toÅ£i dinÅ£ii proprietate personală la locul lor (more or less). Ceea ce este total împotriva oricărei bune practici ÅŸi contrar intereselor mele, I know.