blog fără scop

4 Responses to “Poze”

1. Cristt, on August 22nd, 2009 at 9:54 pm :

   Nice pics, sis !
   Thanx

2. Cristt, on August 22nd, 2009 at 11:26 pm :

   Cind ma uit “in” poze, reusesc sa scap instantaneu din locul in care sunt.Cine ar stii ca bro-ul tau e intr-un loc unde vede simunti si ocean zilnic daca vrea “muschiul lui”.
   Ma bucur de fiecare data cind vad imaginile cu locurile din tara, fiindca, probabil rolul maxim al creatorilor nostrii a fost sa ma incarce de toata frumusetea si naturaletea locurilor natale…si ma napadesc amintirile de fiecare data. Iar atunci sunt ca si magnetul tau de frigider, ala cu obisnuitul cu ziua de azi si cu persistenta noii zile de la orizont…si ma intreb de ce dracu’ sunt tinerii asa de habarnisti vis-a-vis de atractia occidentului si nu pot aprecia ce au in tara, in moment. Fiindca, la urma urmei totul trece inviata asta MULT prea repede si indefernt de banii din banca sau de lipsa lor, ceea ce conteaza e capacitatea de a te trezi intr-o zi insorita de primavara cu simplicitatea ei in jurul tau, cu simpla si umila bucurie instantanee de a DOAR exista in acel cliseu.
   In afara de praful stelar din care suntem toti facuti nu am din pacate o “simtire” prea clara a nici unei religii, poate doar de simplitatea budismului, insa facind abstractie de filozofeala asupra vietii, bucuria mea perena esta cind vad natura in simplitatea ei. E singurul lucru care imi e suficient in sine. Si atunci ma pufneste risul vazind persoane nefericite mereu din lipsa puterii de a vedea simplitatea ca pe o baterie cu energie vitala, in loc sa-si plinga demila mereu comparindu-se cu x si y plini de bani si de “fericire”.Nici macar zicala cu “nu banii aduc fericirea, ci numarul lor” nu-mi mai gidila urechile, poate si fiindca am dat si eu de virsta “midlife-ului”,
   dar natura ma bucura ca pe vremea cind nu trebuia sa fac nimic altceva decit sa ma trezesc intr-o zi de simbata dimineata, sama las imbracat si hranit, apoi sa merg foarte excitat spre Continental, unde ne intilneam toti cei care vroiam sa ne refugiem in natura, in afara zidurilor cetatii timisorene, care de altfel e singurul oras in care cred ca as fi acceptat sa ma nasc.Nu ca “fug” de civilizatie, dar de cind parintii nostri au cumparat casuta 1 si 2, alea au fost locurile si clipele care mi-au ramas in suflet si nu le mai pot da afara nicimacar cu notade evacuare in prealabil. Si uneori, desi imaginile si trairile respective constituie cea mai mare comoara pretuita de mine, tot ele sunt cele care ma fac sa-mi regret soarta actuala.
   Din fericire pentru pisicul meu, am mai citit si incercat sa-mi insusesc din filozofiile budiste si chiar crestine, invatind astfel, pe linga ca orice rau facut celor din jur ti se va intoarce, cindva, obligatoriu, iar pe de alta parte e comfortabil sa stii sau macar sa-ti inchipui ca stii ca exista o compasiune universala care oricum te iarta si mai ales te tolereaza, chiar daca nu stii sau nu intelegi de ce, uneori.Si atunci iti vine sa crezi ce existi dincolo de o simpla gramada de celule organizate impreuna intr-un complex univers numit corp, dincolo de greseli cauzate mai mult sau mai putin intentionat, si realizezi ca poti fi mai bun sau mai buna, fara sa faci un efort considerabil.
   Partea proasta e ca in acele momente, chiar si cea mai mica farima de constiinta iese la suprafata, “rasplatindu-te” pentru “efortul” depus, cel de a fi mai bun, si in loc de a te face sa te umfli in pene, te pufneste o stare mizerabila de regret sincer , dusa pina la depresie.
   E, dar tot ajung eu sa-mi platesc datoriile (si sper ca nu doar cele materiale) de pe aici si sa revin in locurile unde trebuie sa fiu pentru a ma simti “in apele mele”. La urma urmei, banii nu vor mai trasa directia zilei in curs, fiindca, daca sunt sau nu, nu ei imi dicteaza mersul vietii.
   Si avind in vedere ce locuri frumoase sunt in imprejurimile celor doua casute, avind in vedere “intoarcerea la punctul de plecare”, inima bate intr-un ritm mai firesc si mai in rezonanta cu mediul ambiant. Cine zice ca nu conteaza unde traiesti, ci doar CUM traiesti, nu ma poate convinge prea curind. Dat fiind ca am trait acesti 11 ani in rezonanta cu un alt meleag, cu alti oameni, cu alt sistem social, administrativ si financiar, am invatat sa respect inteligenta si logica unei societati mult mai instarite decit a noastra, sa apreciez simplitatea locurilor natale si sa accept ca nu sunt nici bisnitar de succes si nici baiat de bani gata tinut in scoli inalte, chiar si cu forta, numai sa iasa o persoana “de succes” la urma scolii, si sa-mi accept propria persoana in felul propriu.
   Si e bine.
   Imi place ce scrii si ce postezi, spor la treaba.
   Serbus. Io

3. dAImon, on August 23rd, 2009 at 7:33 am :

   iesi afara. double time.

4. arashisenshi, on August 23rd, 2009 at 3:27 pm :

   Frate-miu, cred că e cazul să îţi faci blog

Rant back