blog fără scop

Şi nu am de gând să mă plâng din cele din mijloacele de transport.

Dintre toate simÅ£urile, cel al mirosului la mine este cel care declanÅŸează cele mai clare ÅŸi punctuale amintiri. Ieri de exemplu, am ieÅŸit din baie de la lucru. Fiind duminică, cele două băi nu fuseseră folosite frecvent de două zile. ÃŽn faÅ£a uÅŸilor pe coridor se simÅ£ea un miros de apă stătută… pe care eram sigură că îl mai simÅ£isem odată demult, exact acelaÅŸi.

ÃŽntâi am avut impresia că era mirosul din preajma fântânilor sau pompelor de apă, precum fântâna din Unirii, dar acela e mai… mineral. După câteva secunde mi-am amintit cu ce îl asociam.

Când eram mică, mă jucam cu un vecin de bloc, Emi. Băteam mingea lui de baschet de pereţi până ne spunea vecina de la parter să ne găsim altceva de făcut. Când nu erau alţi amatori, ne chinuiam să scoatem din boxa de lângă scară şi apoi să asamblăm masa de ping-pong.

Evident, ne încălzeam şi la fel de evident ni se făcea sete. Ai noştri, fiind oameni cu scaun la cap, ne spuneau că nu avem voie să bem apă rece, transpiraţi şi încălziţi fiind. Dar nouă ne era sete! Aşa că recurgeam la soluţii alternative. În aceeaşi boxă era un robinet de apă rece, la care era ataşat un furtun luuuung gălbui, încolăcit pe o scară proptită de perete.  De la robinetul respectiv lua femeia de serviciu apă pentru a spăla pe jos în casa scării iar de furtun se serveau proprietarii de maşini pentru a şi le spăla. În mod evident, apa nu era taman de cea mai bună calitate. Dar ce bună era, rece-rece, când oboseam de alergat după mingi

Ei bine, în boxă (ticsită de unelte de grădinarit, butoaie, cutii, lăzi goale, cu două scări – una de lemn ÅŸi una de metal) era mereu răcoare ÅŸi un pic umed. Iar apa de la furtunul din care beam ÅŸi care băltea acolo în jurul scurgerii… ei bine, avea acelaÅŸi miros ca cel pe care îl simÅ£isem eu ieri.