blog fără scop

M-am supărat pe Napoleon. Pizzeria Napoleon, nu ăla mic şi negru de respiră greu. De fapt, ba da, pe ăla mic şi negru care mi-a livrat mie pizza în seara asta.

Cei de la Napoleon au cea mai bună pizza din TimiÅŸoara la ora actuală, cel puÅ£in după gusturile mele. E însă nasol că au comandă minimă aÅŸa că iau destul de rar de la ei. ÃŽn seara asta însă s-a nimerit să am vizită la lucru, deci puteam comanda două pizze ÅŸi era totul ok. Sun ÅŸi o tanti foarte drăguţă îmi ia comanda: două prosciutto funghi ÅŸi un sos de pizza. Asta pentru că întrebasem înainte “musafirul” dacă doreÅŸte sos.

De data asta chiar a durat 50 minute dar e ok, pentru că atât mi s-a şi spus. Mă sună portarul pe interior că a venit pizza, iau banii şi cobor. Îmi dă omul cele două cartoane cu pizza, îi dau banii şi dă să plece.

- Dar sosul?
- Care sos?
- Sosul de pizza…
- Păi nu aţi comandat.
- Am comandat… l-aÅ£i uitat iar? (este a doua oară că păţesc asta la ei)
- Ah, păi dacă nu e bătut pe bon, e ok.

(Nu văd de ce trebuia să fie ok, de vreme ce eu îl vroiam şi nu îl aveam. Presupun că se referea că e ok cu banii, că nu am fost încasată.)

Ia omul bonul, se chiorăşte la lumina “discretă” din hol ÅŸi mormăie:

- UitaÅ£i, două pizza, ambalaj pizza…
- Bine, bine… o fi uitat colega dvs. să noteze.

Mi-era foame, mă aÅŸtepta cineva în birou ÅŸi oricum nu aveam chef să dezbat cu omu’ că nu era sfârÅŸitu’ lumii că au uitat (iar… sosul. Am luat bonul ÅŸi m-am întors la etajul 4. Intru în birou ÅŸi mai mult din curiozitate studiez bonul la lumină, apoio scap o înjurătură printre dinÅ£i.

Evident, colega dumnealui notase ÅŸi facturase sosul. Apărea ÅŸi pe bonul de comandă ÅŸi pe bonul de casă. Acuma… nu stau eu în acel 1 leu 50 cât costa amărâtul de sos. Nici nu a murit nimeni că nu a avut sos la pizza. Dar… tanti mama lu’ băiatu’ care mi-a livrat pizza, băiatu’ dumneavoastră este nesimÅ£it.

Recunosc, mă puteam chiorî şi eu la bon acolo jos în hol. Dar nu era treaba mea să verific acolo comanda, ci a celui care a băgat marfa în maşină. Iar individul care mi-a adus-o putea să îşi ceară scuze că a uitat sosul, în maşină sau la sediu, nu să îmi spună că nu scrie. Că nu băteam din picior să mi-l scoată din pământ, din piatră seacă pentru că eu l-am plătit, că aşa scrie pe bon, şi nici nu îi ceream să îmi dea 1,5 lei înapoi. Dar nici alţi lei nu le dau prea curând.