Sights, Sounds & Rants

După bye-bye Depeche, acuma e bye-bye Placebo. Dacă nenea Gahan ştie să se certe cu stomacul din dotarea proprie, ştiu şi eu. Nu mă consider o persoană din cale-afară de ambiţioasă, dar uite că am apucături de superstar.

Ergo după ce toată noaptea dinspre 16 spre 17 ÅŸi ziua următoare am evacuat conÅ£inutul stomacului pe toate căile posibile (imposibile nu am încercat) în momentele când mă ridicam (măcar pe jumătate) din pat, spre seară am făcut 39 febră. Ergo, mi-am petrecut apoi 3-4 ore la UrgenÅ£e la Clinicile Noi ÅŸi ai mei pe coridoarele de acolo (no comment aici, chiar au fost foarte drăguÅ£i oamenii de la Clinici), în analize ÅŸi măsurători de tot soiul. Am ajuns acasă pe la unu jum’ate, după o descindere ÅŸi la infecÅ£ioase la Victor BabeÅŸ.

Locul ăla deprimant, pe care numai parfumul de tei ÅŸi întunericul deplin îl salva, pare desprins dintr-un documentar dintr-acelea care circulau la începutul anilor ’90 despre spitalele ÅŸi orfelinatele din România – aceleaÅŸi coridoare de coÅŸmar, acelaÅŸi mobilier vechi de metal cu vopsea scorojită, aceleaÅŸi registre de trei tone în care o asistentă cu ochelari îţi trece datele cu încetineala ÅŸi răbdarea unui robot, aceleaÅŸi paturi în care nu îţi vine să te întinzi, aceleaÅŸi citate înălţătoare pe pereÅ£i care nu cadrează deloc cu aspectul general. Åži am văzut doar două încăperi de la parter.

Anyway… până azi am mâncat cuminte pâine prăjită, orez fiert, brânză de vacă ÅŸi conopidă fiartă.  Azi am “înviat” ceva mai mult ÅŸi nici febră nu am mai făcut. Dar parcă tot nu sunt încă de stat 8 ore pe tren – cântat, Å£opăit – încă 8 ore pe tren. So, mai trecem un rateu pe listă.

Dacă pierd un singur minuţel din concertul Killers, eu îmi iau jucăriile, mă aşez în colţ şi plâng.