blog fără scop

De fapt, începuse prin a fi ecologică. Åži postarea ÅŸi… subsemnata.

Începuse demult. Cam pe vremea când la desenele alea de la ora 19 era Captain Planet şi eu eram Matthi şi umblam prin toată casă să sting lumina şi să verific dacă nu picură apă la robinete.

“Åži ce vrei să te faci când ajungi mare?”
“PreÅŸedintele Greenpeace!”.
No more, no less.

Având în vedere cât timp am de pierdut pe net, este destul de evident că nu am ajuns preşedintele Greenpeace. La ora actuală nici nu îmi mai doresc aşa ceva. Dar pe când piticii activişti şi piticii civici jucau încă hora la mine pe creier, mă jucam de-a voluntariatul prin Ecovet. Ignoraţi faptul că site-ul nu este actualizat, nu mai am nici cea mai vagă idee de user şi pass pentru FTP. E doar aşa, ca să vă faceţi o idee.

Anyway, în acele zile premergătoare cufundării mele în je-m’enfiche-ism, printre altele am tradus datele despre anumite produse de pe un site. Pentru că Adriana Tudor, care ducea în spate asociaÅ£ia ÅŸi se agita în dreapta ÅŸi în stânga pentru a face ceva vroia să propună Primăriei TimiÅŸoara amplasarea de puncte de distribuÅ£ie pentru săculeÅ£i de adunat mizeriile căţeilor ÅŸi alte asemenea (proiectul era mai vast, presupunea ÅŸi amenjarea unor parcuri etc.). De altfel, de vreo 3-4 ani există ÅŸi un proiect de sterilizare a câinilor vagabonzi ÅŸi din întreprinderi ÅŸi alte asemenea care cică încep să fie băgate în seamă acuma.

Ei bine, de câteva zile, eu am văzut răsărind prin oraş aşa ceva.

Dacă minunile astea apăreau acum vreo doi ani… poate pentru două minute creÅŸtea inima în mine de bucurie ÅŸi de mândrie că un pic aÅŸa am contribuit ÅŸi eu ceva acolo. ÅžtiÅ£i, mulÅ£umirea aia a efortului răsplătit. Acuma nu a reuÅŸit să îmi smulgă decât un zâmbet amar. Three fucking years. Pentru o chestie atât de simplă.

Ah, zâmbetul ăsta amar şi întrebarea cinică dacă punguţele care erau acolo au fost folosite în scopul respectiv sau au dispărut cum au darul de a dispărea pe la noi diverse chestii care nu sunt fixate, legate, sudate sau păzite de gardieini publici.

Mă rog, e un pas înainte. Să le fie de bine – ÅŸi primăriei ÅŸi proprietarilor de patrupede, dacă au noroc să găsească pungi pe acolo. Azi mi-am luat camera cu mine cu scopul declarat de a poza minunea (eventual până nu dispar ÅŸi panourile, ÅŸi stâlpii).

Dar pentru că au fost prezenţi la datorie amicii mei de la pizzeria Poli, am încercat să îi pozez şi pe ei. They are camea shy Veneau şi se gudurau şi săreau în jurul meu, dar de poze se fereau. Mă rog. Eu îi înţeleg.

El e Voinicu şi fiică-sa (şi actuala nevastă, cred). Pe Negra n-am văzut-o azi, dar asta mică seamănă cu ea.