Examen
Astăzi am mai avut un examen. De ce un episod dintr-o zi oarecare a unui universitar, merită atenţia unui cititor, inevitabil, grăbit? Poate pentru că într-o fărâma de întâmplare se ascunde un înţeles mai adânc, care mărturiseşte o dată în plus despre deriva lumii noastre.
AÅŸadar, în miezul evaluării observ cum unul dintre studenÅ£i, relaxat, ÅŸi-a strecurat o altă foaie cu “informaÅ£tii utile” sub paginile lucrării scrise.
Dexteritatea ÅŸi naturaleÅ£ea cu care a mânuit totul mă provoacă. Mă arunc înspre ochii lui. Vreme de câteva clipe, privirile ni se intersectează. Bag curând de seamă că cel tulburat sunt eu. Nici o tresărire, nici o emoÅ£ie nu vibrează pe faÅ£a-i. E inert, senin, tâmp. Simt cum explodez. ÃŽncerc sa ma stăpânesc. Plusez. Mă adresez, aparent calm, întregii asistenÅ£e: “Dacă descoperiÅ£i că din greÅŸeala (sau nu) s-a strecurat o altă foaie sub paginile de examen ale vreunuia dintre dvs., vă rog acum să o înlăturaÅ£i de acolo”.
Pentru câteva secunde mă întorc deliberat cu spatele. InvitaÅ£ia la “salvare” e atât de flagrantă, gândesc eu, că numai un nesimÅ£it notoriu nu ar reacÅ£iona. Reîntors cu faÅ£a către clasă, constat degrabă că mi-am facut iluzii. Studintele copia liniÅŸtit mai departe. Colegii de alături erau la fel de detaÅŸaÅ£i, cufundaÅ£i în recuperarea (ne)ÅŸtiinÅ£ei lor.
Mă echilibrez cu greu, ÅŸi, dupa ce îl “pic” pe loc, înÅŸtiinţându-l ce îl aÅŸteaptă “conform regulamentului”, îl întreb, totuÅŸi, cum a putut, când a văzut limpede că l-am “ochit”, să lase foia tot acolo? Răspunsul lui a venit automat: “Domnule profesor, aÅ£i stat prea puÅ£in timp întors cu spatele”. Rumoarea mea se întâlneste cu uităturile rătăcite ale celor mai mulÅ£i dintre cei care îi erau în preajmă.
Să nu vă imaginaÅ£i replica de adineauri ca pe un afront asumat. Personajul descris mai sus nu era în stare de înălÅ£imea unei sfidări. Iar colegii săi (mulÅ£i dintre ei) nu făceau altceva decât sa îşi ascută simÅ£urile, perpelindu-se de apropierea “vânătorului”. Lehamitea care mă cuprinde (mai ales la acele examene, precum cel de azi, în care se adună “restanÅ£ierii”
e vecină cu furia sterilă a căutătorului de aur în grajdul porcilor.
Necurăţia intelectuală cu care mă confrunt, absenÅ£a oricărei morale, spiritul gregar, descurcatul cu orice preÅ£ ÅŸi, peste toate, inerÅ£ia omului “dus de val”, mă îngheaţă de fiecare dată. VeÅ£i spune că tabloul de mai sus e unul marginal ÅŸi exotic. Că ar merita mai degrabă să îl tratez cu umor. SimÅ£ul umorului l-am pierdut în primii ani de universitate. Căci, în diverse variaÅ£iuni, ceea ce am “păţit” astăzi mi se întâmplăa, mie ÅŸi confraÅ£ilor mei, tot mai des.
Se spune că învăţământul românesc universitar a ajuns unul de masă. Că vechiul focar formativ al elitelor a fost convertit într-unul de “întreÅ£inere” a viitorilor ÅŸomeri, pentru o piaţă a muncii în care specializările pe care absolvenÅ£ii le dobândesc, nu au nici o legătură cu realitatea. Asistăm la un cerc vicios pe care nimeni nu vrea să îl frângă. “Noi” “îi Å£inem” pe “ei”, inclusiv pe cei care nu sunt capabili sa închege coerent o propoziÅ£ie, iar “ei” “ne Å£in” pe “noi”.
Toată lumea ÅŸtie asta, dar nimeni nu o recunoaÅŸte tranÅŸant. Deficitul cronic de resurse alocat educaÅ£iei, precum ÅŸi declinul demografic, transformă munca noastră într-una mereu ameninÅ£ată de spectrul reducerii posturilor din statele de funcÅ£ii. Golul e suplinit parÅ£ial de “banii lor” (în contul taxelor pe care le plătesc, mereu mai consistente).
Åži de aici diluarea exigenÅ£ei, autocenzura discernământului, “euforia” supravieÅ£uirii. Sigur că sunt ÅŸi excepÅ£ii. Sigur că sunt profesori care nu acceptă compromisul, precum ÅŸi studenÅ£i remarcabili. Important este însă dozajul lor în corpul sistemului. Or, aceÅŸtia au devenit minoritari, ÅŸi într-o tabără, ÅŸi în cealaltă.
Masa critică a ignoranÅ£ei instituÅ£ionalizate a fost depăşită. De acum, nu ne mai ramâne decât să ascultăm sfatul “eliberator”. Să ne întoarcem cu spatele. La viaţă, la istorie, la “celălalt”. Åži să înÅ£epenim cât mai mult timp aÅŸa. ÃŽn mizeria care se întinde (în noi ÅŸi din noi), asistaÅ£i ÅŸi tot mai singuri, măcar ni se va părea ca totul e ok. Ni se va părea ca am luat (examinat ÅŸi examinator) examenul.
Alin Gavreliuc,
articol preluat de ÅŸtiri.ro joi, 21 iunie 2007 din Evenimentul.
Este materialul peste care dădusem ieri căutând ceva despre domnul Gavreliuc pe net, întru oferirea unui link, în contextul unei discuÅ£ii despre “profesorul român”. Unul din motivele pentru care nu am pus în mintea mea o bombă în acea facultate, pentru a o rade de pe suprafaÅ£a circumvoluÅ£iunilor mele. Singurul profesor pe care l-am avut în facultate care merită acel “domnul” în toate sensurile sale (minus cele ironice, să fim înÅ£eleÅŸi) ÅŸi unul din puÅ£inii care merită ÅŸi titulatura de “om” din masa aceea de homo sapiens de care mi-am frecat timp de patru ani privirile – studenÅ£i ÅŸi profesori deopotrivă. De unde până unde căderea de a-i judeca? Ete de la înălÅ£imea aroganÅ£ei mele. De la care mă înclin din când în când ÅŸi îmi scot imaginara pălărie când întâlnesc un asemenea Om.
In momentul in care copilul/adolescentul face ceva pentru ca trebuie, nu pentru ca vrea, automat apar incercarile de evadare. Cu alte cuvinte, as putea pune degetul pe bazele sistemului educational.
Nu stiu cum e prin alte parti, dar incercarea asta, de la noi, de a indesa nshpe mii de cunostinte in niste capete care abia incep sa isi dea seama de lumea din jur, este o mare idiotenie. Osho (iti spuneam de el) le zice foarte bine: “Daca vrei sa conduci un om, distruge-i inteligenta”.
Altfel spus, situatia de fata este creata de insusi statul roman. Sunt doriti oameni usor manipulabili..
Si nu fac trimitere aici la teoria conspiratiei; este pur si simplu vorba de fapte, cauza si efect: tampeste-i de mici, ca sa-i sperii usor mai incolo.
Hop tzop sa intervin si eu!
So… profesori si studenti… invatamant… invatamantul romanesc este o mocirla ordinara in care se invart specimene din ce in ce mai colorate si mai “inteligente”.
Din partea mea indicat ar fi ca vina sa fie atat a profesorilor dar si a studentilor/elevilor doar ca eu nu pot da intru totul vina pe studenti/elevi!
O vina magistral de imensa cade cu desavarsire asupra profesorilor!
De ce spun asta? Este simplu: acesti “copii” tembeli vin la scoala fara niciun sentiment de responsabilitate fara nicio notiune banala si elementara. Nu au aceste calitati pentru ca parintii lor sunt prea ocupati cu viata asta care este deja departe de a fi banala… au doar ganduri animalice in ei de genul: ce mancam azi… ce pun azi pe masa… cu ce platesc tot ce este de platit si tot tacamul asta din mocirla asta in care traim.
Deci venind asa la scoli ce gasesc la profesorii din invatamantul nostru?
Ei bine asta gasesc: o generatie de profesori batrani plin de lene si de scarba de scoala si care nu se mai implica in a ghida acesti elevi rataciti, au pierdut orice idee despre a mai stii sa ii motiveze si sa le prezinte materiile intr-un mod in care este nevoie sa fie prezentat azi… lumea vine sa scoala sa invete ceva nou si nu sa doarma cand vine un profesor si incepe sa turuie ca nemiluita informatii si pleci de la un curs de 3 ore distrus de maini si cap ca ai scris 20 de pagini de curs si daca ai tupeul sa il intrerupi ca ai ramas in urma atunci este nenorocit tot semestrul si implicit si la examen si ajungi linistit catre Re-Re ….
cursuri si materii invechite… nu se face absolut nicio practica…. slide`uri si documente pe CD/DVD si informatii prea multe si multi profesori uita ca in primul rand un student sau elev trebuie sa fie in viata actuala practic ca un inginer: inginerul care atunci cand are nevoie de o informatie o cauta… si apoi rezolva problema… nu venim la scoala ca sa memoram cursurile ca pe poezii si apoi dupa 3 zile de la examen sa uitam totul cu desavarsire….
Apoi…. deja intrata in instinct: MITA ( de orice natura) …. ma scuzati dar nu este vina celui care da ci categoric este vina celui care o primeste.
Apoi… profesorii care uita pentru ce anume sunt la scoala si vin cu problemele de acasa si uita sa le lase la usa clasei….este clar problema lor… vin deja cu “capsa” pusa si implicit au nevoie de ceva sau cineva pentru a se descarca si eu unul cand vad un astfel de profesor… pentru mine practic pentru mine inceteaza sa mai existe si isi poate spune linistit adio de la respectul meu…. profesorii care vezi doamne ai indraznit sa vii in outfit`ul tau normal la examen ( si nu prezentabil la costum – pai cine mama dracului se crede? )si apoi tacticos figurant si poruncitor iti arata cu o seninatate de iti vine sa il arunci pe fereastra de la etajul 6 al cladirii.
Apoi profesorii care au fost parasiti de catre sotie/barbat pentru o alta fata/barbat mai tanar si care implicit au o singura tinta ca respectivii studenti care au doar vina in a arata cat de cat cu persoanele pentru care au fost parasite devin tinte sigure unor razbunari puerile si tampite!
Apoi profesorii care vin la examen se pun la catedra intr-un amfiteatru de 300 de locuri si incep sa se afunde intr-un ziar de sport si nu ii mai intereseaza ce se intampla in sala si apoi provoaca la sfarsit cand se afiseaza rezultatele urlete de nebunie: Cum dracu!!! am scris tot!!! cum de ne-a picat pe toti?…
Ma rog nu mai are rost ca sa continui…. cred ca am spus deja prea multe… vina ar trebui sa fie a tuturor dar proferosul trebuie sa fie un Mentor…. este imperios necesar lucrul asta si daca nu reusesc sa faca lucrul asta sau nu stiu sa faca o materie placuta si sa te faca sa vii la scoala de placere si sa te puna in dificultate prin probleme si sa faca o materie extrem de interactiva nu au ce cauta in invatamantul actual… chiar daca sunt ei profesor doctor inginer… s-a dus vremea profesorilor batrani!! nu e ca am ceva cu cei batrani dar din toti acestia doar cativa au evoluat si ei o data cu viata care se desfasoara cu viteza luminii si stiu si ei sa isi faca un update la tot ce inseamna profesorat…
Au revoir!
ok… pe rând.
în primul rând, “vina”, deÅŸi nu îmi place cuvântul, e mult mai adâncă, după mine.
există o mentalitate de pe vremea când în statistici trebuia să avem populaÅ£ie cu ÅŸtiinţă de carte 99% ÅŸi promovabilitate la examene aÅŸiÅŸderea. let’s face it, nu toată lumea e făcută să înveÅ£e carte. dar dacă e musai, cu plăcere; ÅŸi asta s-a perpetuat. mie timp de 4 ani mi s-a spus la liceu că nu este obligatoriu. alÅ£i patru mi s-a spus la facultate acelaÅŸi lucru.
şi totuşi, cum-necum, mai oricine care nu este chiar retardat instituţionalizat termină de bine de rău un liceu. acuma, teoretic, asta presupune că ai nişte cunoştinţe de bază: a vorbi, a citi, a socoti plus 1) nişte cultură generală şi un început de specializare teoretică de care o fi sau 2) nişte abilităţi practice. asta pe hârtie.
după care… ei bine, urmează un amalgam de peer pressure (eÅŸti fraier, de ce să nu faci o facultă? + părinÅ£i care îşi vor odraselele “educate” + faptul că trăim într-o societate în care hârtia bate skillu’ ÅŸi în care aproape oricine poate termina, mai cu chiu, mai cu vai, o facultate. la sfârÅŸitul căreia are la fel de mult habar despre domeniul dat ca la început.
până la vina acelor dascăli de care scriai aÅŸa furibund, vetuÅŸti ÅŸi depăşiÅ£i cumplit de ultimii 20 ani, nepăsători până la nesimÅ£ire (sau ilegalitate)… avem o serie de alÅ£i factori.
în primul rând, în articol nu era vorba neapărat despre “a nu învăţa” sau “a nu fi pregătit la examen”. era vorba despre o scarăde valori inexistente. eu sunt mai fraieră din fire. când nu eram pregătită, mă simÅ£eam prost. de alea trei dăţi când am copiat, m-am simÅ£iti execrabil. eu ÅžTIAM că ce fac este greÅŸit. că se numeÅŸte triÅŸat, că este o formă de furt/înÅŸelătorie. copiii ăştia nu ÅŸtiu. li se pare normal. dacă proful te prinde ÅŸi te pică, nu e om. citesc ÅŸi pe triburile ÅŸi pe west niÅŸte replici exasperante în nonÅŸalanÅ£a lor. oameni care ÅŸtiu că încalcă niÅŸte norme, cărora li se pare perfect ok să o facă ÅŸi care se aÅŸteaptă să scape cu cămaÅŸa curată. ori aici nu este vorba de suprasaturare cu materie sau de vina profesorului care nu ÅŸtie să predea. e o lipsă de discernământ totală cu privire la niÅŸte chestii elementare de Bine ÅŸi Rău.
ori asta, oricât ai spune, este treaba părinÅ£ilor. pentru că dacă ai un copil, nu e suficient să îl îmbraci ÅŸi să îi dai de mâncare. ai un pui de om pe care trebuie să îl creÅŸti ÅŸi să îl formezi. ca om, nu ca vită. acei ÅŸapte ani de acasă mult invocaÅ£i asta trebuie să facă. să te înveÅ£e ce e bine ÅŸi ce nu. dacă nu ai timp de aÅŸa ceva că te consumă cotidianul… s-au inventat metode contraceptive. pentru că decât să mai slobozi o vită cu privire tâmpă ÅŸi fără nici un fel de capacitate de judecată în lume, mai bine nu-l faci. pentru că dacă azi i se pare normal să triÅŸeze la un joc sau să copieze la un examen fără cea mai mică tresărire de emoÅ£ie de orice soi, mâine i se va părea foarte ok să fure altceva pentru a se descurca. sau să omoare un om.
revenind la subiectul învăţământ… pe lângă profii ăia învechiÅ£i, mai există ÅŸi profi tineri… dar aÅŸa cum e alcătuit sistemul de învăţământ, prea puÅ£ini sunt cei care o fac din vocaÅ£ie, aÅŸa cum ar trebui să fie de fapt meseria asta. cine îşi stăpâneÅŸte cât de cât domeniul, preferă să se angajeze oriunde altundeva decât în învăţământ unde pe un salariu de rahat să i se rânjească în nas de un mucos de 18 ani care încă nu s-a ÅŸters pe bot de lapte ÅŸi nu ÅŸtie să se iscălească, unde ăia vechi îi pun beÅ£e în roate, unde salariul de mâine depinde de faptul că trebuie să “îi treacă” pe toÅ£i, cum-necum… ÅŸi unde dacă încerci să faci lucrurile altfel, ai poate aprecierea a 3-4 studenÅ£i din 50. cu care trebuie să discuÅ£i peste chicotelile a 20 (că restul nu se obosesc să treacă pe la ÅŸcoală). ergo, în învăţământ rămân foarte adesea cei mai slabi din generaÅ£ia lor la ora actuală.
ÅŸi când din 50 studenÅ£i ai 3-4 interesaÅ£i efectiv de ceea ce fac ÅŸi când din 50 profesori ai 3-4 care merită să fie numiÅ£i dascăli (pregătiÅ£i dpdv al materiei, pedagogic, up tp date, deschiÅŸi, cum vrei tu)… atunci buba nu mai e nici la profesori, nici la studenÅ£i. e în altă parte. ÅŸi cred că that was the point. nu a pune pe eÅŸafod studentul care copiază, nici profesorul care turuie acelaÅŸi curs bătut la maÅŸină de 20 ani. pentru că nici unii, nici alÅ£ii nu ar avea ce căuta în ecuaÅ£ia asta.
cei depăşiÅ£i de situaÅ£ie ÅŸi incapabili/nedoritori să se pună la punct, cei care deÅŸi poate au autoritatea cunoÅŸtinÅ£elor în domeniu dar din alte motive nu au ce căuta la catedră (am avut profesori care ÅŸtiau ce fac… dar din “curve” nu ne scoteau, sau care veneau la ore duhnind a băutură) ar trebui eliminaÅ£i. teoretic, materiile opÅ£ionale ÅŸi facultative ar fi putut funcÅ£iona ca un filtru.
dar cine să filtreze? studenţii care vor cât mai puţin la şcoală pentru că ceea ce contează in the end pentru majoritatea este hârtia? sau cei care nu ştiu să scrie în limba română? asta se învaţă în şcoala primară. ce caută respectivii într-o instituţie de învăţământ superior????
am avut un coleg la master, absolvent de drept. la o materie trebuia să prezentăm o carte de specialitate în câteva cuvinte ÅŸi un capitol mai pe larg. când am pus mâna pe carte, am constatat cu stupoare că “a prezenta un capitol pe larg” pentru el însemna să citească cu voce tare capitolul. într-o manieră în care în clasa a doua, la ora de citire, doar cu mare indulgenţă lua 7. de unde sinteză, de unde vorbire coerentă, liberă? dar acum are studii postuniversitare. mâine îmi semnează poate fluturaÅŸul de salarii. ÅŸi peste două zile poate dă cu ferrari-ul peste mine, pentru ca apoi să facă croaziere pe bega… ÅŸi să i se pară absolut firesc. pentru că mereu i s-a părut firesc să meargă înainte, indiferent cum, mereu i s-a părut firesc să fenteze sistemul… pentru că mă-sa ÅŸi tac’su l-au făcut, i-au dat de mâncare ÅŸi au avut grijă să facă odorul ÅŸcoală. ÅŸi cam atât. vite există de toate părÅ£ile gardului.
scurt:
sa nu mai aud de ideea cu hartia conteaza.
mie ca sa demonstrez ce pot face imi este extrem de usor… e ceva native nature asa ca nu sunt de acord cu idei de genul asta : hartia …hartia… si tot ce am realizat pana acum nu am avut nevoie de hartie…pur si simplu “m-am vandut” bine.. mi-am vandut bine cunostiintele.. deci nu e nevoie de hartia aia ca sa demonstram cine suntem si ce putem.
Pentru mine categoric nu conteaza hartia… nu am nevoie de hartie… nu am nevoie de master pentru a demonstra ce stiu sa fac.. vezi tu eu sunt mai special
Si parerea nu mi-o poti schimba asa usor cu privire la profesori… marea vina este a lor …
mama cati experti in educatie ..
ghiavole, bravo tie. dar sunt cazuri cand, oricat ai stapani un domeniu, “ne pare rau, este post cu studii superioare”. si nu am nici cea mai mica intentie sa iti schimb vreo parere. atat ca intr-o problema atat de complexa, sa pui degetul de o barte a baricadei si sa spui “vina este a lor” inseamna cel putin a privi unilateral si superficial problema
@daimon: am trecut naibii prin sirul, am fost colegi care au ramas in invatamant si am doi profi in casa. ce sa fac si eu….
Yeap…. orice am face este imposibil ca sa nu fim “partinitori” cu o anumita parte
ooo ba putem sa nu fim partinitori (daca nu vrem, asta e partea a doua).
De la un timp nu mai bate hartia nimic. In capitala, cel putin, daca nu ai experienta, poti sa ai tzashpe mastere. Eu sunt multumit ca am inceput sa lucrez inca din facultate, altfel as fi intrat ceva mai greu in.. randu’ lumii.
Despre profesori am tras urmatoarea concluzie:
– preuniversitar – au satisfactie zero, deci interes zero (atat material cat si spiritual), cu exceptia acelor cativa carora le place ceea ce fac si care vor cu adevarat ca noile generatii sa invete ceva de la ei.
– universitar – interes zero in a preda la gramada, asteptand mai degraba ca studentul sa vina cu intrebari etc; cum, in general, studentul e obisnuit sa taca si sa inghita, as long as he/she passes, un grup extrem de mic din ei va reusi sa inainteze.
Prin urmare, asa cum vad eu lucrurile, ‘vina’ e peste tot.