blog fără scop

Dar mai întâi, corelaţii. Cu avertismentul că nimic din ceea ce urmează nu este foarte coerent.

Decorul este drumul spre casă într-o dimineaţă, când adesea gândurile mi se aleargă mai repede decât le pot eu urmări (în sensul să “make sense of them” ÅŸi sar în firul lor în moduri extrem de ciudate. De exemplu, chiar înainte să intru în bloc, o imagine mi-a evocat subit o altă imagine dintr-un vis pe care l-am avut mai demult, care apoi s-a pierdut la fel de repede cum a apărut. Nu mai ÅŸtiu despre ce era visul sau când l-am avut, dar sunt sigură că a existat, cu cele câteva secvenÅ£e din capul meu, care deja se estompează. Este un exemplu extrem de “sinapsă de dimineaţă”. De obicei nu e aÅŸa grav

La asta se adaugă “decorul psihologic”, ca să îi spun aÅŸa. Avusesem o discuÅ£ie chiar înainte să plec, care deja crease niÅŸte premise, iar un material citit pe net (ÅŸi pe care îl voi posta integral cu altă ocazie) ca urmare a discuÅ£iei respective mi-a indus o stare… pe care o am destul de frecvent de altfel. ÃŽn capul meu se declanÅŸează ceva la care s-ar potrivi soundtrack-ul din Rocky: îmi vine să urlu de furie/frustrare (sau mă rog, la mine în cap chiar urlu) ÅŸi să mă iau la trântă dreaptă cu lumea, pe viaţă ÅŸi pe moarte, ca Făt-Frumos cu zmeul, imaginea fiind însă cu justiÅ£iarul care se ridică plin de sânge de pe jos, unde a fost trimis de loviturile adversarului, îşi aranjează zdrenÅ£ele rămase din capă pe umăr ÅŸi porneÅŸte hotarât spre adversar (n-am înÅ£eles niciodată de ce mă văd mereu în postura de erou neînfricat, n-am fost niciodată aÅŸa ceva, dar vorba lui Freud, “all men are heroes in dreams”. Pe scurt, accesele mele de Don Quijote, cum le numea un amic.

Intervine (din ce în ce mai) rapid un moment de luciditate în care îmi dau seama că nu mă cheamă Atlas ÅŸi că n-am lumea nici cum s-o ridic, darămite să o îndrept ÅŸi nu mai urlu (la mine în cap). Cad apoi într-o stare… ÅŸtiÅ£i cum fac copiii ăia retardaÅ£i care se ghemuiesc la podea, îşi cuprind genunchii cu braÅ£ele ÅŸi se leagănă catatonic înainte ÅŸi înapoi, eventual îngânând ceva nearticulat? Eh, cam aia fac eu atunci (tot la minte în cap – în cazul de faţă mergând absolut liniÅŸtită mai departe ÅŸi făcând playback pe piesele care se auzeau în căşti). De obicei ies rapid ÅŸi din starea asta, focus back on reality, dar rămâne aÅŸa, o melancolie difuză ÅŸi reziduală (doamne iartă-mă, cred că am înghiÅ£it dex-ul azi noapte, că numai preÅ£iozităţi din astea debitez).

Anyway, la faza aia reziduală ajunsesem aproape de casă (puÅ£in înainte de flash-ul cu visul de demult), adică în decurs de vreo 20 minute trecusem prin toate fazele de mai sus. Moment în care a început să picure foarte rar ÅŸi cu stropi nu foarte mari. M-a nimerit unul pe obraz, chiar sub ochiul drept. Gândul care mi-a trecut prin cap în momentul în care am înregistrat acea picătură, a fost “exact în locul în care ar fi o lacrimă, dacă ar fi”.

Åži din nou paranteză: am mai avut dispute pe tema “nu ai cum să gândeÅŸti în altă limbă” (cu corolarul “nu înÅ£eleg cum vine asta, dar mă rog”, în general ca reacÅ£ie la faptul că atunci când scriu “artistic” – povestiri, poezii – o fac în engleză, aÅŸa cum scriu de fapt ÅŸi blogul meu “privat” ÅŸi înainte de el jurnalul. Se pare că nu am cum să mă exprim ca lumea în limba respectivă pentru că nu am cum să gândesc în ea. Total lipsită de modestie doresc să precizez că au făcut-o ÅŸi alÅ£ii. Mă rog, ăia au fost genii în ale lor, patrimoniu universal bla bla. Cert e că se poate ÅŸi dacă ei au putut, eu de ce nu aÅŸ putea? V-am mai zis-o pe aia cu aroganÅ£a mea, nu? Vanity is my favourite sin, ca să citez un film. De dragul prezentei discuÅ£ii, dacă aveÅ£i asemenea reticenÅ£e, treceÅ£i peste ele pentru postarea de faţă.

Ergo, sinapsa următoare a fost în altă limbă. Locul în care ar fi o lacrimă –> de unde lacrimă dacă nu plâng? –> God put a tear upon my face. Ceea ce suna oareÅŸcum cunoscut, dar în acelaÅŸi timp parcă nu suna taman cum trebuie. Mi-am dat seama de ce în clipa următoare când mi-am adus aminte de “oringinal”, care este o piesă de Coldplay de care nu vă scutesc, God Put A Smile Upon Your Face. Diametral opus cu punctul de plecare, dar… c’est ca.

Åži ca să ajung măcar în final ÅŸi la conotaÅ£iile din titlu… sunt tot legate de faza aia cu “gânditul în engleză”. Posibil sau nu, I do it. Plăcut sau nu (pentru alÅ£ii, eu n-am nici o problemă cu asta), în multe situaÅ£ii descrie mai adecvat ceea ce am de spus / gândit sau pur ÅŸi simplu sună mai bine. Postarea aia precedentă, care se cheamă Gold, se cheamă Gold ÅŸi nu Aur. IniÅ£ial aÅŸa am vrut să îi spun dar… în engleză, pe mine mă duce cu gândul la lumina de genul celei menÅ£ionate în postare, la Crăciun, la poveÅŸti nemuritoare, la campioni, la vrăjitorul din Oz. ÃŽn asociere spontană, are conotaÅ£ii absolut pozitive.

Aurul, din contră… primul lucru în mintea mea când aud “aur” este ceea ce jargonul hip-hop american numeÅŸte bling-bling, însă imaginile sunt autohtone: lanÅ£uri, ghiuluri, eventual ÅŸi dinÅ£i ÅŸi mult kitch ÅŸi sclipici. Bleah. Astea sunt conotaÅ£iile pe care le are aurul pentru mine la ora actuală. Ziceam mai demult că am spus “destul!” site-urilor de un anumit gen pentru că am ajuns la o stare de greaţă de la suprasaturare. Ei bine, acuma aveÅ£i ÅŸi o măsură a “intoxicării” mele. Chiar ar fi interesant un studiu de etno-psihologie… dacă doar mintea mea masochistă e aÅŸa sucită, sau dacă însăşi limba română a fost manelizată în asemenea hal.