blog fără scop

Unii ÅŸtiu deja ÅŸi după un iniÅ£ial “Da’ ce te-a apucat?!” au clătinat din cap cu privirea aceea plină de milă despre care între timp am învăţat că înseamnă ‘sărmana, s-a scrântit de tot’. Da’ poate mai e careva căruia nu m-am lăudat ÅŸi noh! nu vreau să privez pe nimeni de privilegiul de a clătina din cap.

AÅŸadar, mai nou m-am pus să (re)învăţ matematica. Am niÅŸte manuale de gimnaziu de demult. Deocamdată sunt în clasa a V-a. Nu taman acolo m-am pierdut eu pe drum , dar ce era a ÅŸubrezit, aÅŸa că am zis să o iau cătinel. Răspunsul la “ce te-a apucat?” e un pic mai dificil.

Mie mi-a plăcut matematica. Asta cel puÅ£in până am putut să o privesc ca pe un soi de puzzle. ÃŽmi plăcea să rezolv probleme, să iau frumos niÅŸte reguli, formule ÅŸi teoreme, să le aplic unui talmeÅŸ balmeÅŸ de cifre ÅŸi să văd cum se deznoadă ghemotocul respectiv în ceva foarte ordonat ÅŸi perfect inteligibil (am un oareÅŸce simÅ£ al ordinii/organizării care se manifestă mai peste tot în afară de birou ÅŸi dulap). Problema a intervenit când a picat partea cu “inteligibil”. Iar aici vina îi aparÅ£ine, după mine, profesoarei mele din gimnaziu, care nu ÅŸtia să predea/explice. DeÅŸi ea sărmana tare mă iubea, avea impresia (corectă la început ÅŸi amarnic de falsă la final) că eu ÅŸtiu matematică ÅŸi mă chinuia. Chinuri de genul scos la tablă pentru a demonstra lecÅ£ia de zi, chinuri de genul “nu se oferă nimeni? hai tu” sau “iese la tablă cine termine primul desenul” ÅŸi ghici cine era… care într-un final m-au făcut să urăsc matematica. DeÅŸi ea, biata nu are nici o vină.

Åži it all went downhill de pe aici. Nu s-a mai pus problema să urmez un profil real în liceu, iar orele de matematică la uman au fost ca ÅŸi inexitente – ba profi bolnavi, ba tinerei care făceau practică, ba directorul care rezolva treburi administrative în ore pentru că nu ardea – noi nu dădeam bacul din mate. Åži s-a dus ÅŸi ce mai rămăsese din gimnaziu. AÅŸa că pentru mine funcÅ£iile sunt alea ocupate de burtoÅŸi cu salarii mari (din care probabil nu foarte mulÅ£i ÅŸtiu mai multă matematică decât mine, dar asta e altă discuÅ£ie), matricea e chestia aia din filmul cu Keanu Reeves ÅŸi intervalul e spaÅ£iul dintre scaune în sala de cinema.

Am perceput lipsa asta a matematicii din capul meu ca pe un handicap ÅŸi ca ceva ce mi-a îngustat la un moment dat foarte tare o paletă de opÅ£iuni. Åži din seria “I would’ve been happier if…”, este probabil unul din marile if-uri.

Better later than never. Åži daca e too late, it’s the thought that counts.