“A mole, diggin’ in a hole,
diggin’ up my soul
goin’ down, excavation”
Cum ziceam ceva mai devreme, drumul meu zilnic home-job-home trece pe lângă Parcul Botanic. Adică tot un pe unde trecea ÅŸi drumul spre facultă ÅŸi cel spre ÅŸcoală. Cu alte cuvinte, de vreo douăzeci de ani tot trec pe lângă parcul ăla. Å¢in chiar vag minte că înainte de a fi Parc Botanic îngrădit, era o zonă “verde” cu o… ridicătură, aÅŸa, spre care migrau copiii iarna, fiind unul din probabil foarte puÅ£inele derdeluÅŸuri.
Anyway… pe bucata de gazon dintre parc ÅŸi trotuar pe Calea Aradului (mai nou. A.I.Cuza, n-am înÅ£eles de ce) apar la vremea asta mai mereu o sumedenie de muÅŸuroaie de cârtiÅ£e. Mie mi se par foarte amuzante chestiile alea. Treci pe acolo… ÅŸi la câteva ore după, la drumul de întoarcere observi că au apărut subit niÅŸte deluÅŸoare de pământ.
Anul acesta le-am cam dat dispărute. Au săpat niÅŸte neni niÅŸte ÅŸanÅ£uri pe acolo pentru niscaiva cabluri sau conducte sau alte pisici din astea (cu alte cuvinte a fost o mizerie ÅŸi o noroire generală). Au terminat acum câteva zile, au astupat la loc ÅŸanÅ£ul. Cel puÅ£in mare parte din el, pe lângă ÅŸi pe sub viaduct spre pizzeria Poli e încă săpat fără a da semne că face cineva ceva cu el, decât eventual să îşi bage la propriu picioarele ÅŸi să ÅŸi le rupă (banda aia roÅŸu cu alb care era legată de niÅŸte beÅ£e de lemn întru avertizare nu mai e demult la locul ei) – dar asta e altă discuÅ£ie ÅŸi o las pe seama vreunui blogger de TimiÅŸoara cu mai mult simÅ£ civic decât am eu acum 
Din fericire, în afară de bucăţile de pământ neînierbat ÅŸi niÅŸte cărmămizi sparte care nu ÅŸtiu de unde le-au scos, nenii respectivi nu au lăsat în urmă prea multă mizerie, cel puÅ£in la suprafaţă. ÃŽn ÅŸanÅ£ am ochit azi o sticlă goală de bere, dar nu ÅŸtiu dacă să o pun neapărat în seama lor. Deci so far so good. Problema mea majoră era să nu fi deranjat… cârtiÅ£ele rezidente.
M-am liniÅŸtit ieri dimineaţă în drum spre lucru. Le-or fi deranjat (cam aÅŸa cum deranjează vecinii care îşi pun termopane sau uÅŸi metalice pe principiul “când termină Ionescu, începe Popescu”
, dar cârtiţele au rămas pe poziţii. Am văzut ieri primul deluşor.
Speaking of which, eu până acum vreo doi ani, nu am văzut vreo cârtiţă (iar cea de acum doi ani era din păcate moartă). Ceea ce e oareÅŸcum de aÅŸteptat, presupun, având în vedere că nu sunt taman cele mai extrovertite făpturi. Dar trăiam cu imaginea cârtiÅ£elor din desene animate, cărÅ£i cu poveÅŸti (da, aveam una foarte frumos ilustrată în care apăreau ÅŸi cârtiÅ£e) ÅŸi alte asemenea. Care mi-au făcut cârtiÅ£ele tare simpatice dar care nu mi-au sugerat niÅŸte proporÅ£ii taman… exacte.
Cu alte cuvinte, îmi închipuiam cărtiÅ£ele mai mari… cam ca un pechinez mai mic, aÅŸa (cum anume îmi închipuiam că ditai animalu’ ar trăi bine mersi sub pămmânt aia nu mai ÅŸtiu, dar nici nu îmi puneam prea des problema). AÅŸa că, să văd un biet animăluÅ£ zăcând inert peste muÅŸuroi… was a bit of a shock. Oricum, mă bucur că au apărut ÅŸi anul ăsta.
Åži pentru că tot sunt pe valul cârtiÅ£esc (is there such a word?), să vă pove ÅŸi de minunatul joculeÅ£ în care cresc salată de vreo trei zile . Browsergame, încă netrecut la site-uri blocate la lucru. Dai o mână de ajutor unui pitic de grădină la semănat, udat, cules ÅŸi vândut legume, fructe ÅŸi flori. După cum spune mama, “bine că măcar aÅŸa, din click-uri, grădinăreÅŸti ÅŸi tu”. AÅŸa… ÅŸi prin grădina aia, pe lângă buruieni, bolovani ÅŸi cioturi de care trebuie să scapi, sunt ÅŸi două… cârtiÅ£e 
drept pentru care joculeţul se cheamă Molehill Empire. Dacă vă plictisiţi, give it a try (click pe poză)
Åži în caz că nu aÅ£i avut curiozitatea să daÅ£i click ÅŸi pe versurile de la început… U2 – Elevation.
