blog fără scop

Chiar aşa. Puţină istorie. Extrem de puţină.

Nu ÅŸtiu cum mai arată un manual de istorie la ora actuală, nu am mai răsfoit demult vreun manual. Dar în momentul de faţă, I feel cheated, cum spune românu’. Pentru că eu nu am învăţat istorie. Iar asta nu din cauză că nu aÅŸ fi fost un elev silitor (tocilar ar spune unii, fraier mulÅ£i alÅ£ii: să le fie de bine), chiar dacă foarte mult am uitat. Să mă explicitez.

Ca să nu existe nici un dubiu: ador miturile, legendele, basmele cu iz istoric. Am crescut devorând mituri greceşti şi citind repovestiri ale clasicelor legende medievale, de la Arthur la Roland şi de la Siegfried la El Cid, cu Tristan, Gudrun şi alte alea între ele. În consecinţă, mi-a plăcut şi istoria. Şi cea antică şi cea medievală. O vedeam ca pe un fel de pictură de fundal pentru personajele din cărţile de acasă.

Aici apare însă prima problemă. De ce istoria antică şi medievală se rezumă (sau se rezuma când am învăţat-o eu, deşi cred că nici acum nu e altfel) la greci şi romani cu câte o lecţie pierdută despre alte naţii? Manualele de istorie mi se par de un europocentrism dus la extrem.

Şi de parcă această lipsă de echilibru în spaţiu nu ar fi fost suficientă, avem şi un soi de aberaţie temporală. Repet: ador istoria antică şi medievală. Dar faţă de istoria modernă, mi se pare că ocupă o pondere mult prea mare în programă. Şi cea ce mi se pare mult mai grav, este că se spun(eau) doar două vorbe, trei lulele despre istoria contemporană.

Åžtiu, ÅŸtiu, adevăratul impact istoric se va releva abia peste x ani. Really? Ok… atunci nu comentăm, nu interpretăm… dar măcar faptele, atâtea câte sunt ele, nu le-am putea afla? Din câte Å£in eu minte, dupa încheierea celui de-al Doilea Război Mondial ÅŸi tratatele aferente, au urmat două trei lecÅ£ii plicticoase ÅŸi ultra-sintetice, iar cartea se încehia optimist cu un elogiu adus democraÅ£iei, după o trecere în revistă a revoluÅ£iilor din 1989.

Simpatici grecii, simpatici romanii, liberté, egalité, fraternité ÅŸi trăiască Commonwealth-ul, dar… hm. Eu trăiesc consecinÅ£ele mult mai imediate ale unui război rece de care nu scria în carte, mă lămuresc din cărÅ£i ÅŸi cântece despre anii ’60, Che Guevara e tipul ălă de pe tricou, stau în faÅ£a tv-ului ÅŸi mă minunez de cine ÅŸi de ce se mai bombardează ÅŸi aflu de Pol Pot sau Mao citind pe wikipedia. DeÅŸi asta este lumea în care trăiesc, în care îmi formez opinii ÅŸi în care iau decizii bazate pe judecăţi de valoare, eu nu am aflat nimic despre ea la ÅŸcoală.

ÃŽn momentele în care mă apucă accese de teoria conspiraÅ£iei, îmi spun că lucrul acesta nu este întâmplător. Că nu din neÅŸtiinţă sau din nepăsare suntem scuipaÅ£i din ÅŸcoală în viaÅ£a reală cu un bagaj de cunoÅŸtinÅ£e care poate părea mare (dacă a fost asimilat), dar care este total inutil. Care te lasă ignorant la ce se petrece în lume ÅŸi cât mai blazat cu putinţă… că la urma urmei, ce să îmi pese de comuniÅŸtii din China, sau de războaiele civile de undeva din Africa. De ce să aflu cine ÅŸi ce decizii a luat acum 20 ani care mă afectează în mod cât se poate de direct. De ce să fiu un om care gândeÅŸte singur ÅŸi hotărăşte de capul lui ce îi convine ÅŸi ce nu, bazat pe fapte nu pe “pur ÅŸi simplu aÅŸa stă treaba”? Mai rău, de ce să fiu un om care îşi pune întrebări. Pâinea ÅŸi circul iau forme subtile în zilele noastre… iar conÅŸtiinÅ£a ÅŸi orice umbră de simÅ£ al răspunderii sunt atât de uÅŸor de adormit. Iar cineva, undeva, mai scrie nestingherit puÅ£ină istorie, aÅŸa cum vrea.

Acestea fiind zise, să mă întorc la doza mea de coca cola ÅŸi la jocurile mele pe calculator. Las’ să fie criză economică mondială, las’ să se omoare ăia în Tibet. Eu am de făcut un level.